Arhim. Vartolomeu Florea a fost înmormântat la Sihăstria

Arhimandritul Vartolomeu Florea a fost înmormântat marţi la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în prezența stareților de la mănăstirile nemțene și a numeroși credincioși.

Cu acest prilej, părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, fost nevoitor al mănăstirii Sihăstria, a dat citire mesajului transmis obștii așezământului monahal de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel:

Părintele Vartolomeu Florea a slujit Biserica noastră ca ierodiacon vreme de 30 de ani și apoi ca protosinghel şi arhimandrit vreme de 32 de ani, în total având 62 de ani de viață monahală, pe care i-a dăruit lui Dumnezeu şi Bisericii Ortodoxe.

Picta pe pereți de zid realități din Împărăţia cerurilor, dezvăluind cu smerenie o parte din dorul de Dumnezeu și din bucuria Duhului Sfânt de care era aprinsă inima sa.

În cuvântul său, IPS Teofan a apreciat că părintele arhimandrit Vartolomeu Florea a avut darul de a-l propovădui pe Dumnezeu în frescă pe zidurile multor biserici.

„Pictura a fost lucrul slujirii sale. Prin pictură a aşezat şi el cărămidă la trupul Bisericii lui Hristos”, a evidenţiat ierarhul.

Cel supranumit „pictorul Sihăstriei” a trecut la cele veşnice în Duminica Floriilor, la 85 ani.

Comentarii Facebook


Știri recente