Arhim. Efrem Vatopedinul, în pelerinaj la Mănăstirea Pasărea. Delegația din Grecia a vizitat alte trei mănăstiri

Arhim. Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Sf. Munte Athos, a vizitat luni Mănăstirea Pasărea din județul Ilfov.

Stavrofora Mihaela Costache, stareța mănăstirii, a fost ghid pentru părintele arhimandrit și delegația care-l însoțește, prezentând istoricul și activitățile sfântului așezământ.

Oaspeții au vizitat Atelierele Patriarhiei Române din cadrul mănăstirii, unde funcționează Secția de Cizelură, și au văzut cum se lucrează la racla în care vor fi depuse moaștele Sf. Ap. Andrei destinate Catedralei Naționale.

Arhim. Efrem Vatopedinul a vizitat luni, 14 iulie 2025, mănăstirea ilfoveană Pasărea. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Apoi arhimandritul athonit s-a închinat în biserică și a binecuvântat obștea.


În imagini: Vizita Părintelui Efrem Vatopedinul la Mănăstirea Pasărea


Starețul Efrem a dăruit obștii o copie a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Vimatarissa” („Altarița”) din patrimoniul Mănăstirii Vatoped, un antimis și tămâie produsă la mănăstirea athonită.

O copie a aceleiași icoane, în mărime naturală, a fost dăruită de stareț în cursul aceleiași zile Spitalului Mitropolitan București, pe care l-a vizitat personal.

Arhimandritul Efrem Vatopedinul se închină la icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Pasărea din jud. Ilfov luni 14 iulie 2025. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Tot luni, delegația din Grecia, mai puțin Părintele Arhimandrit Efrem, a vizitat mănăstirile bucureștene Antim și Radu Vodă, precum și mănăstirea ilfoveană Cernica.

Arhim. Vasile Pîrjol, starețul de la Cernica, a fost gazda și ghidul delegației, care s-a închinat în biserica mare a sfântului așezământ.

Filiații duhovnicești asemănătoare

„Istoria noastră este asemănătoare cu cea a Vatopedului. La un moment dat, viața liturgică se întrerupsese și, atunci când a venit Starețul Gheorghe, a redeschis mănăstirea și reprimit frați și călugări”, a spus părintele arhimandrit.

„Cum la Vatoped a venit Gheron Iosif Vatopedinul și a dat strălucire Mănăstirii Vatoped prin harismele pe care Dumnezeu i le-a dat, tot așa și Starețul Gheorghe a scos din anonimat locul acesta, odrăslind mulți ucenici cu viață sfântă.”

Delegația din Grecia a ajuns luni, 14 iulie 2025, și la Mănăstirea Cernica din județul Ilfov. Foto: Orthodoxia News Agency / Rafail Georgiades

Unul dintre cei mai vestiți ucenici duhovnicești ai Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldărușani a fost Sf. Ier. Calinic de la Cernica, în timpul căruia mănăstirea avea 350 de călugări cu viață sfântă, cu trăire duhovnicească și cu dragoste mare față de oameni, a adăugat Arhim. Vasile Pîrjol.

„Ziua lucra, muncea cu ucenicii, iar noaptea se ruga pentru toată lumea. Nu greșim dacă spunem că modelul acesta l-a luat din Muntele Athos, când a făcut o vizită la mănăstirile de acolo, ca să-și aducă duhovnicul înapoi în țară, să-l ajute la cârmuirea mănăstirii.”

Exact cum Gheronda Efrem Vatopedinul l-a avut ca sprijin duhovnicesc și formator al obștii pe Gheronda Iosif Vatopedinul, tot așa și Sf. Calinic l-a avut ca povățuitor și ajutor pe duhovnicul său, Pimen, a mai explicat starețul Cernicăi.

Rugăciunea pentru ceilalți

Darurile pelerinilor pentru Mănăstirea Cernica au fost un antimis și copia unei icoane făcătoare de minuni din patrimoniul mănăstirii athonite. Foto: Orthodoxia News Agency / Rafail Georgiades

„Chiar dacă noi nu suntem la înălțimea lui Gheron Iosif și nemaifiind la înălțimea părinților care au viețuit aici, totuși citind cărțile din Athos, din alte spații ortodoxe, încercăm să ținem candela credinței aprinsă”, a adăugat părintele arhimandrit.

„Și, asemenea Sf. Calinic, care-și punea sufletul pentru populație, care atunci era într-o situație delicată, erau turcii, erau războaie, și asemenea modelului Sfântului Siluan Athonitul, care spunea că rugăciunea pentru ceilalți este o mare jertfă plăcută lui Dumnezeu, așa și noi încercăm să ne rugăm pentru alții și, alții rugându-se pentru noi, să ne mântuim.”

Nou pelerinaj în România al Starețului Efrem

Arhim. Efrem Vatopedinul, un prieten al țării noastre, se află din nou în România – de data aceasta, pentru a aduce în pelerinaj capul Sf. Ioan Gură de Aur cu prilejul sărbătorii Aducerii moaștelor Sf. Dimitrie cel Nou la București.

Marți, 15 iulie, starețul athonit va lansa, la Palatul Patriarhiei, Psaltirea Vatopedină, o ediție bilingvă în greacă și română care reproduce o carte rară din colecția mănăstirii.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene (deschidere articol)


Știri recente