În a III-a zi de Paști, arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, le-a vorbit credincioșilor despre călătoria ucenicilor Luca și Cleopa la Emaus, avându-L ca invitat de seamă pe Iisus Hristos, Care le era necunoscut:
„Oriunde mergem, Hristos, în chip nevăzut, este împreună cu noi!”
Potrivit părintelui arhim. Clement Haralam, Mântuitorul le-a încredințat ucenicilor Taina Trupului și Sângelui Său pentru ca împărtășindu-se omul să dobândească viață veșnică. Drumul de la Ierusalim la Emaus simbolizează drumul fiecărui om, care-L are pe Hristos tovarăș de călătorie.
„Mântuitorul a promis tuturor ucenicilor, deci și nouă, că va fi cu noi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Drumul de la Ierusalim la Emaus simbolizează drumul vieții noastre, avându-L însoțitor pe Domnul, așa cum ne-a făgăduit, dar în chip nevăzut, sau sub înfățișarea unui necunoscut”, a transmis părintele arhimandrit.
Potrivit arhim. Clement Haralam, sfinții vorbesc despre trei lucruri prin care, în drumul vieții, omul este mai aproape de Dumnezeu și poate evita păcatul: conștiința prezenței lui Dumnezeu în tot locul și în tot timpul, a face sau a lucra ca pentru Dumnezeu și a pune toate realizările bune pe seama lui Dumnezeu.
În cine-L aflăm pe Hristos?
Arhim. Clement Haralam le-a relatat celor prezenți o poveste, prin care a subliniat importanța ajutorării semenilor noștri, prin Care se arată însuși Mântuitorul.
„Se spune că un credincios se ruga de multă vreme ca să vină și la el odată Mântuitorul. Și i S-a arătat în vis, spunându-i: «Mâine voi veni la tine!». S-a sculat repede, s-a pregătit și stătea așteptându-L pe Domnul”, a spus Marele Eclesiarh al Catedralei Patriarhale.
„În ziua aceea, însă, la el au venit trei oameni cu diferite cereri către el. Pe toți i-a respins pentru că el îl aștepta pe Domnul. Seara, târziu, supărat că Domnul nu a venit la el, a adormit și în vis iar i S-a arătat: « De trei ori am fost astăzi la tine și nu M-ai primit!».
Unde-L aflăm pe Domnul?
Pentru Cina cea de Taină de pe Muntele Sionului, ucenicii au pregătit azime și vin, la cina din Emaus însă nu se menționează prezența vinului. Cu toate acestea, unii teologi susțin că în momentul în care Hristos S-a făcut pe Sine nevăzut, S-a ascuns de fapt în pâinea pe care a binecuvântat-o.
„Căci Trupul Lui era spiritualizat. Nu mai depindea de spațiu și de timp. Atunci L-au cunoscut Luca și Cleopa. De aceea au exclamat: «Oare nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?!»”, a adăugat arhim. Clement Haralam.
Întoarcerea lor la Ierusalim reprezenta bucuria de a-L vedea pe Domnul, care ștersese orice urmă de oboseală din trupul lor, prin Sf. Împărtășanie primită la Cina din Emanus.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu