Arhiereul vicar Atanasie de Bogdania adresându-se tinerilor: Rugăciunea trebuie să fie o prioritate

Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania le-a spus tinerilor prezenţi vineri în biserica parohiei „Botezul Domnului” din Monterotondo că rugăciunea trebuie să fie o prioritate, informează Episcopia Italiei.

La prima întâlnire din acest an din cadrul „Serilor Filocalice”, Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a insistat pe necesitatea rugăciunii în viaţa noastră şi a atras atenţia că trebuie să evităm rutina și împrăștierea.

El a explicat că rugăciunea trebuie să fie o prioritate „între multele lucruri importante pe care le avem de făcut” ca să dobândim Împărăţia Cerurilor.

Arhiereul vicar Atanasie de Bogdania şi tinerii NEPSIS la parohia  „Botezul Domnului” din Monterotondo. Foto credit: Episcopia Italiei 

După conferinţă, ierarhul a răspuns întrebărilor celor din sală, iar unul dintre cele mai importante subiecte aduse în discuţie a fost: Cum să facem ca și altora să le transmitem experiența rugăciunii?

Oaspetele serii a răspuns că trebuie „să ne prezentăm înaintea interlocutorilor cu sinceritate și iubire”.

„Când se vorbește din inimă sinceră și iubitoare, Însuși Dumnezeu vorbește prin noi și deci convinge. Dacă rugăciunea nu trece prin inimă, aceasta nu se schimbă și cel cu care vorbim nu simte harul și taina celor ce se vor transmise”.

Serile filocalice se desfăşoară cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei.

Foto credit: Episcopia Italiei

Comentarii Facebook


Știri recente