Arhiepiscopul Varsanufie către clericii din Protoieria Călimănești: Preotul trăiește rugăciunea ca pe o stare proprie

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a prezidat luni conferința preoțească a clericilor din Protopopiatul Călimănești. În cuvântul adresat, Arhiepiscopul Râmnicului a vorbit despre importanța rugăciunii și efectele imediate practicării acesteia.

Întâlnirea a fost organizată la sediul administrativ al protoieriei.

„Rugăciunea este un mijloc duhovnicesc de a-l ridica pe om la Dumnezeu iar preotul trăiește rugăciunea ca pe o stare proprie, ca experiență duhovnicească a prezenței lui Dumnezeu”, a subliniat Părintele Arhiepiscop.

Potrivit ierarhului, „rugăciunea trebuie să însoțească pe om permanent în urcușul său și, de aceea, noi Îl chemăm pe Dumnezeu în rugăciunile noastre fără încetare, pentru a fi fără încetare cu El”.

Misiunea preotului este  de a-i duce pe credincioși la mântuire, nevoința lui „este împletită cu roadele harului dumnezeiesc care pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le împlinește”, a adăugat ierarhul.

„Pregătirea sa pentru săvârșirea sfintelor slujbe, rugăciunea personală, moralitatea vieții și lumina faptelor bune îi vor da ‹îndrăzneala› de a-I cere lui Dumnezeu ajutor sfânt în lucrarea sa și împărtășirea darurilor Sale cele bogate”.

„Biserica devine astfel locul reîntâlnirii omului cu Dumnezeu, al unității dintre cele de sus cu cele de jos”, a adăugat în încheiere Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Râmnicului vor continua și în celelalte protopopiate în perioada următoare.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente