Arhiepiscopul Varsanufie a sfințit paraclisul Mănăstirii Sfântul Grigorie Palama din Țara Loviștei

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a sfințit duminică, la Mănăstirea Sfântul Grigorie Palama din Țara Loviștei, un paraclis închinat Sfântului Cuvios Varsanufie cel Mare.

Ierarhul a vorbit despre chipurile duhovnicești ale ocrotitorilor mănăstirii și paraclisului: „Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) a fost, cu siguranţă, nu doar cel mai reprezentativ teolog al Bisericii Ortodoxe din secolul al XIV-lea, ci, mai ales, cel care a reuşit să sintetizeze în chip exemplar moştenirea duhovnicească lăsată de Părinţii Bisericii”.

„Sfântul Grigorie a trăit o mare parte a vieţii sale în Sfântul Munte, a fost legat de Sfinţii Părinţi care duceau o viaţă ascetică alături de el şi de aceea a dat expresie experienţei Părinţilor aghioriţi, care în fapt reprezintă experienţa Bisericii Ortodoxe”, a continuat Arhiepiscopul Râmnicului.
„Ctitorirea mănăstirii închinată Sfântului Grigorie Palama amintește de sfințenia vieții călugărilor isihaşti de la Sfântul Munte, care, nevoindu-se cu rugăciunea neîncetată, au ajuns la vederea Luminii dumnezeieşti. Această Lumină nu era interpretată ca un simbol creat al Slavei dumnezeieşti, ci ca un har, o energie divină necreată.”

Despre Sfântul Cuvios Varsanufie cel Mare, ocrotitorul paraclisului, părintele arhiepiscop a spus că „și-a petrecut viața în post și în rugăciune, adâncindu-și mintea la tainele dumnezeiești și a fost înzestrat cu darul înainte-vederii. Pentru multele sale virtuți, era supranumit Marele Bătrân și a fost adevărat părinte duhovnicesc pentru mulți dintre Părinții care doreau să-și sfințească viața”.

Mănăstirea Sfântul Grigorie Palama a fost înființată în 2019, cu aprobarea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei.

La inițitiva Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, sub coordonarea Monahiei Varsanufia Soare, stareța mănăstirii, s-au început ample lucrări de finalizare, extindere și înfrumusețare a construcțiilor existente: biserica și casa monahală, care a fost transformată într-o culă cu paraclis, respectându-se arhitectura specifică a Olteniei de sub Munte.

Anul trecut, la Paraclisul  „Sfântul Cuvios Varsanufie cel Mare” au început lucrările de pictură în tehnica fresco. Pictura este realizată de către zugravii Costin și Oana Stroe.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Comentarii Facebook


Știri recente