Eparhii

Arhiepiscopul Tomisului aniversează 22 de ani de arhierie

Arhiepiscopul Tomisului aniversează 22 de ani de arhierie

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, aniversează în 01 aprilie 2016, 22 de ani de arhierie.

Înaltpreasfinția Sa s-a născut la 12 decembrie 1955, în localitatea Vatra Dornei, jud. Suceava. Între anii 1992-1993 Bursă de Studii în Anglia la Universitatea din Birmingham. În perioada absolvit 1976-1980 – Facultatea de Teologie din București, 1970-1975 – Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamț, 1962-1970 – Școala Generală din Dorna Arini. Devine Doctor în Teologie din iulie 1999, Profesor Universitar din aprilie 2002. Doctor în muzică din decembrie 2005.

În noiembrie 1982 a fost încadrat cântăreț bisericesc la paraclisul patriarhal Antim (după ce a cântat în corul studenților), la 1 octombrie 1986, s-a titularizat prin concurs pe postul de asistent universitar la Facultatea de Teologie din București, secția Practică. În anul 1977 a fost închinoviat ca frate la schitul Crasna, din județul Prahova. La 6 decembrie 1990, a fost tuns în monahism primind numele de Teodosie. La 24 februarie 1991, a fost hirotonit Ieromonah, având ca sarcină activitatea de asistență religioasă și misiune caritabilă la spitale, azile și casele de copii din București.

În ședința din 22 martie 1994, Sfântul Sinod l-a ridicat la treapta Arhiereu, cu acordarea prealabilă a rangului de Arhimandrit și a aprobat alegerea în funcția de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titulatura de Snagoveanul. Hirotonia în Arhiereu s-a săvârșit în ziua de 03 aprilie 1994, în biserica Sfântul Spiridon Nou din București, Paraclis Patriarhal. Pe data de 21 februarie 2001, Vrednicul de pomenire, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, a convocat la București Colegiul Electoral Bisericesc în vederea alegerii noului Arhiepiscop al Tomisului. În urma votului membrilor Consiliului Electoral Bisericesc, Episcopul Teodosie Petrescu a fost ales pentru scaunul Arhiepiscopal de la Tomis. La 8 aprilie 2001, în Duminica Floriilor, a avut loc întronizarea la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5