Arhiepiscopul Timotei al Aradului împlineşte 86 de ani

S-au împlinit sâmbătă 86 de ani de la naşterea actualului Arhiepiscop al Aradului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei.

Date biografice

Arhiepiscopul Timotei (Traian Petru Seviciu) s-a născut în data de 04 iunie 1936 la Timișoara.

A studiat la Liceul Diaconovici Loga din Timișoara, la Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957). A devenit doctor în teologie în anul 1972; a absolvit studii de specializare la Facultatea de Teologie Protestantă din Neuchâtel (1967), la Institutul Ecumenic de la Bossey (1967-1968) și la Facultatea de Teologie din Fribourg (1971-1972).

În perioada 1960-1961 a activat ca profesor la Seminarul Teologic din Caransebeș; a fost secretar eparhial la Arad (1961-1962) și Timișoara (1962-1968).

Între 1968-1975 a fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului. În 1968 a fost hirotonit preot, iar în 1969 tuns în monahism la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, cu numele Timotei. A fost hirotesit arhimandrit în 1970.

În data de 15 decembrie 1975 a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului, cu titlul Lugojanul, iar în data de 08 februarie 1976 a fost hirotonit arhiereu.

A fost ales Episcop al Aradului în 30 septembrie 1984 (înscăunat la 2 decembrie 1984). În anul 2009, în data de 28 noiembrie, a fost ridicat în demnitatea de Arhiepiscop.

Foto credit: Basilica.ro

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente