Arhiepiscopul Timotei al Aradului a sfințit duminică Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Secaș, județul Arad, despre care a spus că arată continua înnoire sufletească a celor ce stăruie în rugăciune ca mădulare ale Trupului tainic al Mântuitorului, spre câștigarea celor de folos pentru toți.
I s-au alăturat în slujire Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial, Părintele Beni Ioja, Protopop de Sebiș, Părintele Ioan-Raul Bele, parohul din Secaș, și alți clerici din eparhie.
Sfințirea bisericii a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată în biserica sfințită.
În cuvântul de învățătură, chiriarhul a vorbit despre „Simțământul răspunderii” (Romani 6, Matei 8), așa cum reiese din pericopele biblice ale Duminicii a 4-a după Rusalii, Sfântul Pavel amintind că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu viața veșnică.
Sutașul din Sfânta Evanghelie, exponent al unei armate reprezentative pentru ceea ce înseamnă ordine exemplară în datoriile ce-i revin, socotește însemnată pe cea față de sănătatea subalternului său suferind cumplit, a subliniat ierarhul.
Bunătatea sutașului, oglindind un șir de virtuți, devine exemplară pentru oricine primește învățătura sfântă și mântuitoare, a adăugat Arhiepiscopul Timotei al Aradului.
Sfințirea de biserici și lucrarea harului
Înaltpreasfinția Sa a mai vorbit despre sfințirea bisericii parohiale, afirmând că omul temător de Dumnezeu măsoară lucrarea sa potrivit harului sfânt primit, cunoscând că în acest fel trebuie să aibă curajul de a face cele plăcute lui Dumnezeu împotriva oricărei piedici, teama în înțelesul respectului față de cele sfinte făcând parte din darurile Sfântului Duh, a continuat ierarhul.
Și noi ne învrednicim de acest dar al Sfântului Duh încă de la Botez, când primim Pecetea darului Sfântului Duh prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir, care mai este întrebuințat și la sfințirea bisericilor, a mai amintit Înaltpreasfințitul Părinte Timotei.
Părintele paroh le-a mulțumit ierarhului și preoților slujitori, oficialităților locale, sprijinitorilor și tuturor credincioșilor prezenți.
Slujba a fost urmată de închinarea în Sfântul Altar, deschis doar în ziua sfințirii pentru toți credincioșii – o tradiție specifică Ortodoxiei românești.
Foto credit: Arhiepiscopia Aradului






