Arhiepiscopul supranumit „Eftimie cel bun” va fi comemorat la Roman

La Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman va fi oficiată sâmbătă o slujbă de pomenire pentru Arhiepiscopul Eftimie Luca, supranumit „Eftimie cel bun”, la împlinirea a cinci ani de la trecerea sa la cele veșnice.

În mesajul de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare, Preafericitul Părinte Patriarh Patriarh îl descria ca fiind o personalitate care „a răspândit în jurul său lumină şi bunătate, pentru că a fost un ierarh harnic şi darnic. De aceea, i se mai spunea „Eftimie cel Bun”.

În deschiderea manifestărilor va fi oficiată Sfânta Liturghie, urmată de slujba parastasului săvârșită de Arhiepiscopul Ioachim la mormântul ierarhului, informează eparhia.

La eveniment sunt așteptați să participe clerici din întreaga eparhie, precum și credincioși care vor dori să aducă un omagiu ierarhului de vrednică pomenire.

Arhiepiscopul Eftimie al Romanului și Bacăului a trecut la cele veșnice în 4 noiembrie 2014, la vârsta de aproape o sută de ani (fără cinci zile).

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Comentarii Facebook


Știri recente