Arhiepiscopul Romanului și Bacăului i-a premiat pe cei care au contribuit la identificarea eroilor de război din eparhie

Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”– Filiala „Col. Corneliu Chirieș” a județului Bacău a fost distinsă cu Ordinul „Melchisedec Ștefănescu” al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Distincția a fost oferită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim duminică, la Mănăstirea Valea Budului, la finalul Sfintei Liturghii.

Evenimentul a fost organizat cu ocazia împlinirii a 30 de ani de activitate continuă a asociației în slujba comunităților din județul Bacău. La slujbă au fost prezenți Dănuț Voicu, președintele Filialei Bacău, și Cristi Aioanei, prim vice-președinte, care a prezentat un mesaj intitulat „Eroi au fost, eroi sunt încă”.

De asemenea, cei doi reprezentanți ai Asociației Naționale Cultul Eroilor au primit din partea Părintelui Arhiepiscop diplome de recunoștință și mulțumire, pentru toată activitatea desfășurată.

Procesul de identificare a eroilor de război din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a fost efectuat cu sprijinul Protoieriei Bacău, în baza unui proiect de colaborare încheiat în contextul Anului Omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului.

Ordinul „Melchisedec Ștefănescu” este cea mai înaltă distincție oferită mirenilor în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente