Arhiepiscopul Irineu atrage atenția: Orașele și satele sunt pline de biserici, dar oamenii nu se interesează de Dumnezeu

„Păcatul lumii noastre degradate este că oamenii nu se interesează de Dumnezeu”, a atras atenția Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei duminică, 16 februarie 2020, la slujba oficiată în parohia Daneș, din apropiere de Sighișoara.

„Orașele și satele sunt pline de biserici, dar mulți creștini nu vin să întrebe: «Ce trebuie să facem?». Când ei ar întreba așa, numaidecât li s-ar răspunde: «Pocăiți-vă și trăiți după voia lui Dumnezeu și vă va fi bine întotdeauna»”, a continuat ierarhul.

„Dacă ne hotărâm să trăim cu Dumnezeu, atunci trebuie să intrăm cu evlavie în biserică, aceasta fiind poarta cerului și casa lui Dumnezeu”.

„În ambianța ei sacramentală ne vom simți ca fiul cel rătăcitor care se întoarce acasă și primește sărutul iertării. În spațiul sfânt și sfințitor al bisericii vom experimenta iubirea regeneratoare a Tatălui ceresc Care nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui”, a semnalat Înaltpreasfinția Sa făcând referire la Pilda Fiului Risipitor.

După oficierea Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul Irineu a oficiat slujba de binecuvântare a noii capele mortuare din localitate, informează Arhiepiscopia Alba Iuliei.

În semn de apreciere pentru slujirea rodnică și folositoare a Bisericii lui Hristos, Părintele Arhiepiscop i-a conferit primarul Nicolae Mosora Ordinul „Credință și Unire”.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Comentarii Facebook


Știri recente