Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oficiat duminică slujba de sfințire a noului așezământ social al Parohiei „Sfântul Domnitor Ștefan cel Mare” din localitatea Patricheni, Neamț.
Slujba de sfințire a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din localitate, filie a Parohiei Pâncești.
„Am venit să binecuvântăm lucrul mâinilor voastre, ostenelile voastre, și ale preotului pe care l-am rânduit canonic aici, pentru a răspunde nevoilor spirituale și duhovnicești ale credincioșilor, și apoi, împreună cu acesta și cu comunitatea locală, cu domnul primar, ați reușit să îmbunătățiți ansamblul arhitectural al acestei biserici, astfel încât cele două obiective realizate devin reprezentative pentru voi, pentru această comunitate”, a afirmat, la finalul slujbei de sfințire, Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului.
„Este o istorie care astăzi se încheie și tot astăzi începe. Timpul ne este dat de Dumnezeu pentru a-l transfigura, spune Sfântul Apostol Pavel: «Răscumpărați vremea, pentru că zilele sunt rele»”.
„Pentru a nu simți răutatea zilei, iată că facem lucruri împreună, în comunitate, și acestea se oglindesc atât în fața oamenilor, cât și înaintea lui Dumnezeu, fiind socotite drept fapte bune”.
Preotul Dan Alexandru Antoce, protopopul Protoieriei Roman, a subliniat că așezământul de la Patricheni a fost construit prin jertfa comunității.
„Este un moment deosebit pentru comunitatea de la Patricheni, un moment de încununare a unor eforturi care s-au întins pe durata a aproximativ nouă ani de zile, de a ridica în această comunitate foarte redusă numeric un așezământ social care să răspundă nevoilor comunității”.
Pentru întreaga activitate, pr. Gheorghiță Ciobanu, parohul comunității din Pâncești, a fost hirotesit iconom.
Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului