Preafericitul Părinte Hrisostom II, Arhiepiscopul Noii Justiniane și al întregului Cipru, a sărbătorit duminică patruzeci de ani de slujire arhierească. Importanta aniversare a fost sărbătorită prin oficierea Sfintei Liturghii de către trei Întâistătători ortodocși, la care au participat reprezentanți ai celorlalte Biserici Ortodoxe Autocefale surori.
La manifestările aniversare din Nicosia, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a delegat pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și exarh patriarhal, care a transmis mesajul de felicitare din partea Bisericii Ortodoxe Române.
În mesajul său, Patriarhul României a făcut referire la „harismele deosebite pentru împlinirea misiunii sfinte de slujitor al lui Hristos”, primite de Arhiepiscopul Hrisostom de la Dumnezeu, și a apreciat „grija deosebită pentru cei încredințați spre păstorire”, dragostea părintească pentru toate categoriile de credincioși și preocuparea permanentă a Arhiepiscopului Ciprului pentru „păstrarea și promovarea credinței și a etosului proprii Ortodoxiei”.
Numindu-l „fervent apărător al unității panortodoxe și neobosit susținător al eforturilor de apropiere între creștini”, Părintele Patriarh Daniel a făcut referire la „grija părintească față de credincioșii ortodocși români stabiliți în cuprinsul insulei Cipru” pe care a manifestat-o Preafericitul Părinte Hrisostom II.
„La acest moment aniversar, ne exprimăm preţuirea pentru îndelungata activitate desfăşurată de Preafericirea Voastră, pentru cooperarea practică dintre Bisericile noastre surori în relaţiile interortodoxe şi intercreştine, prin manifestarea coresponsabilităţii şi a demnităţii în cadrul Ortodoxiei Universale”, a scris Patriarhul Daniel în încheierea mesajului de felicitare adresat Arhiepiscopului Ciprului.
Invitați de onoare au fost Patriarhul Teodor al Alexandriei, care a prezidat Sfânta Liturghie în catedrala Sfânta Sofia din Nicosia, și Patriarhul Ioan al Antiohiei.
Celelalte Biserici Ortodoxe surori au trimis reprezentanți pentru a consluji Sfânta Liturghie, dar și pentru a participa la Adunarea Eparhială a Bisericii Ciprului care a avut loc duminică după amiază la Biserica Sfânta Sofia, în prezența Președintelui cipriot Nikos Anastasiadis.
Alături de cei trei Întâistătători, în Duminica Ortodoxiei au fost prezenți în Cipru următorii reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Autocefale:
- Mitropolitul Pantelimon de Vryoulon, reprezentantul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu;
- Mitropolitul Isidor de Smolensk (Patriarhia Moscovei);
- Mitropolitul Hrisostom de Dabar-Bosna (Patriarhia Sârbă);
- Mitropolitul Nifon (Patriarhia Română);
- Mitropolitul Grigorie de Vratsa (Patriarhia Bulgară);
- Mitropolitul Sava de Honi (Patriarhia Georgiei);
- Mitropolitul Hrisostom de Messinia (Biserica Greciei);
- Mitropolitul Jerzy de Wroclaw (Biserica Poloniei);
- Mitropolitul Ignatie de Berat (Biserica Albaniei);
- Mitropolitul George de Michalovce (Biserica Ținuturilor Cehe și Slovaciei).
Biserica Ortodoxă a Ciprului este una dinte cele mai vechi Biserici Ortodoxe Autocefale. Fondatorul ei este considerat a fi Sfântul Apostol Barnaba. Biserica Ciprului a primit autocefalia prin canonul 8 de la al treilea Sinod Ecumenic din 431 care a avut loc în Efes.
Arhiepiscopul Hrisostom II al Noii Justiniane și al întregului Cipru s-a născut în data de 10 aprilie 1941 în Tala, Pafos. A fost starețul mănăstirii Sfântul Neofit din Pafos. Arhimandritul Hrisostom Demetriou a fost ales Mitropolit de Pafos în data de 25 februarie 1978. În data de 5 noiembrie 2006 a fost ales Arhiepiscop al Ciprului, fiind întronizat în ziua de 12 noiembrie.
Mai multe imagini de la eveniment aici.
Foto credit: Romfea