Arhiepiscopul Casian s-a întâlnit cu copiii unor familii afectate de inundațiile din județul Galaţi

Un grup de 15 copii din Pechea, judeţul Galaţi, au fost marți oaspeții Arhiepiscopului Casian al Dunării de Jos la Centrul Eparhial din Galați.

Copiii provin din familii afectate de inundațiile din septembrie și au fost însoțiți în această vizită de preotul din Parohia Pechea 4 şi de cadre didactice.

Înaltpreasfinţitul Părinte Casian le-a fost ghid la vizitarea Fabricii de lumânări „Sf. Mc. Fotini” din incinta Centrului Eparhial, prezentându-le procesul de fabricație și oferindu-le în dar dulciuri şi produse ale fabricii.

Vizita a continuat cu vizionarea Tipografiei eparhiale „Candela Cuvântului”, unde copiii au urmărit procesul tehnologic al tipăririi unui calendar bisericesc.

Activitatea s-a încheiat la Catedrala Arhiepiscopală, unde copiii s-au închinat şi s-au rugat pentru părinţii, bunicii şi învăţătorii lor.

Întâlnirea a făcut parte dintr-un program mai amplu de manifestări organizate la Galați în preajma sărbătorii Sf. Ap. Andrei, ocrotitorul orașului.

Pechea a fost una din localitățile cele mai afectate de inundațiile din noaptea de 14 spre 15 septembrie 2024.

Bilanțul tragic al inundațiilor din județele Galați și Vaslui a ajuns la șapte decese, peste 5.400 de locuințe avariate sau distruse și 20.000 de persoane afectate. La jumătatea lunii septembrie au fost inundații și în județul Vaslui și alte județe din estul țării.

Vezi și:

Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos


Știri recente