Arhiepiscopul Casian în Pastorala de Paște: Cu Domnul, cu oamenii miloşi şi milostivi, suferinţa devine biruinţă

Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a îndemnat în Pastorala de Paște la ajutoarea persoanelor vârstnice.

„Din preaplinul acestei bucurii a Domnului în Biserică, noi, creştinii, suntem rugaţi şi de Sfintele Paşti, dar și în tot acest an închinat pastoraţiei celor vârstnici, să le uşurăm durerile şi prin darul iubirii fraterne şi filiale să le prelungim bucuria spre a purta crucea cu speranţa că, întotdeauna, cu Domnul şi cu oamenii miloşi şi milostivi, suferinţa devine biruinţă”.

IPS Casian spune că „darul învierii sufletești” se primește pe pământ ca o „arvună şi o putere în călătoria spre Învierea cea mare, dăruită de Domnul potrivit nemincinoasei Sale făgăduinţe ‹Cel ce crede în Mine chiar dacă va muri, va trăi› (Ioan 11:25)”.

Condiția pentru pregustarea învierii încă din această lume este credința puternică și rugăciunea înmulțită.

„Sensul real al sărbătorii pascale ne ajută să urcăm treptele iubirii fraterne, care ne împlineşte în menirea noastră de oameni ai lui Dumnezeu, luminaţi de har, înnoiţi prin iertare şi îmbrăţişaţi prin fapta vindecătoare de singurătate, egoism, boală, sărăcie, şi mai ales, de bătrâneţea în izolare”.

Ierarhul a îndemant credincioșii ca de Sfintele Paşti „să învie duhul comunitar în familia reunită şi la biserică, dar mai ales la masa pascală. În această stare, trecem de la izolarea, sperăm pasageră, a virtualului, spre reuniunea plină de viaţă, de sănătate şi de energie pozitivă în familie: copiii, părinţii şi bunicii împreună”.

Arhiepiscopul Casian a încheiat Pastorala de Paște rugându-se ca „Mântuitorul să ne dea pacea Sa, dragostea Sa milostivă şi unitatea Sa în Biserică, în Țară și în întreaga lume, cu sănătate deplină şi bucurii înviate, în noi şi între noi”.

Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Comentarii Facebook


Știri recente