Arhiepiscopia Târgoviştei organizează concurs catehetic pentru tineri: „Rugăciunea în viața mea”

În Arhiepiscopia Târgoviștei se desfăşoară în perioada ianuarie-mai 2022 Concursul Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea”.

Competiţia este cuprinsă în Programul Național „Hristos împărtășit copiilor” și organizată în contextul Anului omagial 2022 în Patriarhia Română.

„Acest concurs își propune să cultive relația de comuniune a omului cu Dumnezeu și cu aproapele prin rugăciune, accentuând rolul și necesitatea acesteia în viața Bisericii și a credincioșilor”.

„Grupurile parohiale de cateheză de la cele 55 de parohii din Eparhia Târgoviştei, înscrise în proiect, vor realiza sub coordonarea unui preot și a unui profesor de Religie sau altă disciplină un proiect comun care să conțină minimum cinci cateheze având ca temă rugăciunea, redactate de către preotul coordonator, la care să se adauge minimum cinci activități, rezultate ale catehezelor sau alcătuite ca activități individuale (compuneri, eseuri, expoziții, cercuri tematice, conferințe, ori evenimente publice gen serbare sau concert, în cadrul cărora copiii să recite, să cânte sau să rostească rugăciuni învățate de ei)”, se precizează pe site-ul Eparhiei.

Vizualizarea activităţilor desfăşurate va fi posibilă pe pagina de Facebook dedicată proiectului.

Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviştei

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente