Arhiepiscopia Sucevei a oferit 15 tone de ajutoare ucrainenilor care așteaptă să intre în România

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a transportat, duminică noapte, 15 tone de ajutoare pentru ucrainenii care așteaptă să intre în România prin Vama Siret. Ajutoarele urmează sa fie împărțite în cursul zilei de astăzi, prin Departamentul de Protecție Socială a statului ucrainean.

Activitatea a fost organizată în colaborare cu Instituția Prefectului Suceava, Consiliul Județean, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și a Poliției de Frontieră.

Astfel, ajutoarele distribuite au constat în apă, alimente (conserve, pâine, lapte praf, fructe și mâncare pentru bebeluși), produse de igienă (scutece, șervețele, dezinfectanți, detergenți) și alte produse de strictă necesitate (pături, truse medicale, medicamente, lanterne, biberoane, suzete) și jucării.

Pachetele au fost întocmite cu ajutorul credincioșilor, parohiilor și mănăstirilor din Eparhie precum și a altor binefăcători. Cele 15 tone de ajutoare au fost transportate spre Vama Siret în 7 microbuze, produsele fiind descărcate și depozitate într-un container maritim aflat în vama ucraineană Porubne.

În același timp, voluntarii Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au oferit asistență și sprijin pe tot parcursul nopții refugiaților ce trecuseră prin punctul vamal în România, precum și celor aflați în Gara Burdujeni din Suceava.

Voluntarii Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților se află permanent, în schimburi de 8 ore, în fiecare centru de sprijin, printre aceștia se află cel puțin un vorbitor de limbă ucraineană.

În contextul crizei din Ucraina, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a organizat o campanie de strângere de fonduri pentru sprijinirea refugiaților din țara vecină. Cei care doresc să susțină eforturile de ajutorare a acestor persoane o pot face prin donații în conturile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu mențiunea „Sprijin refugiați Ucraina”.

LEI: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014,

EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente