Arhiepiscopia Sucevei a inițiat Biblia Călătoare, un concurs catehetic inovativ pentru copiii din toată țara

În Anul Internaţional al Păcii şi Încrederii (2021), Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au inițiat Programul național de exercițiu catehetic și scriere reflexivă BIBLIA CĂLĂTOARE. Pot participa copii și tineri din toată țara. Festivitatea de premiere va avea loc în 15 ianuarie 2022, de Ziua Culturii Naționale.

Coordonați de preoți, profesori, bibliotecari, profesori documentariști, coordonatori de centre de tineret și de centre catehetice, copiii vor forma echipaje la nivelul școlilor sau al parohiilor și vor desfășura câte un proiect de descoperire sau aprofundare a textului biblicurmat de scrierea unui eseu colaborativ inspirat din această lectură.

Eseul va fi de tip scrisoare-fluviu, tehnică educativă premiată la Târgul de Inventică Didactică la Şcoala de Iarnă a Educaţiei de Excelenţă, în 2009.

Scrisoarea-fluviu este scrisă de copiii din echipă pe o rolă de hârtie de fax, pe care  se delimitează spaţii de redactare de cca 25-30 cm. Fiecare va completa spațiul alocat lui în consultare și colaborare cu coechipierii.

Elevii vor scrie despre învățătura de credință transmisă de textul biblic studiat, despre comentariile unor scriitori bisericești, impresii proprii, opinii sau reflecții, creaţii literare, eseuri structurate. Mai multe detalii despre tehnica scrisorii-fluviu aici.

Scrisorile-fluviu vor fi trimise în colet până în data de 10 ianuarie 2022 coordonatorului programului național, Daniela Ceredeev, la adresa Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Calea Unirii, nr. 15, Suceava.

Ele trebuie să fie însoțite de o scurtă prezentare, care va conține numele parohiei sau școlii, numărul de participanţi, durata activităţilor, lungimea scrisorii-fluviu, numele coordonatorului, alte detalii specifice şi relevante, fotografii.

În plus, fiecare echipă participantă va trimite un produs cultural, spiritual sau tradițional reprezentativ pentru zona din care provine. Acesta va fi inclus în galeria finală cu tema Locuri luate la pas de Biblia călătoare.

Echipajele din concurs vor participa la Forumul național și laborator de învățare alternativă BIBLIAteca, ed. a II-a, webinar pentru copii și tineret organizat în 13 noiembrie 2021, de Ziua Bibliei. Cu această ocazie vor fi prezentate și evidențiate și primele activități desfășurate în școli și biserici din țară.

Activitățile și rezultatele proiectelor vor fi promovate constant într-un spațiu virtual dedicat programului.

Premiile oferite de Ziua Culturii Naționale, în 15 ianuarie 2022, vor include trofee, diplome, Biblii, Noul Testament cu Psalmii, cărți moral-religioase și catehetice, icoane și produse de colportaj pentru echipajele participante.

Înscrierile se fac completând formularul de aici.

Programul are loc în contextul intensificării activităților cu caracter multidimensional – educațional, catehetic, comunitar și socio-emoțional ale școlilor de duminică, program inițiat și susținut de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

Un scop important al programului este și consolidarea parteneriatului Școală-Biserică.

Foto credit: Arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente