Arhiepiscopia Romanului: Va fi inaugurat primul Centru de consiliere și sprijin pentru copii și părinți

Primul Centru de consiliere și sprijin pentru copii și părinți din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului va fi inaugurat marţi, 26 martie 2019, la sediul Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”.

Centrul va purta numele sărbătorii „Bunei Vestiri”, informează Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.

Scopul serviciului social este înfiinţarea şi dezvoltarea unui sistem realist şi eficient de servicii sociale pentru familiile aflate în situații de risc la nivel local, capabil să asigure incluziunea socială a categoriilor vulnerabile către care se adresează, creşterea calităţii vieţii, tratament egal, nediscriminare şi dreptul la o viaţă demnă pentru locuitorii din comunitate.


Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare – Hârja”

  • a fost înfiinţată în anul 2012;
  • asociaţia îşi desfăşoară activitatea în cadrul a doisprezece centre sociale;
  • zece centre sunt dedicate copiilor şi tinerilor;
  • două centre au ca beneficiari persoanelor vârstnice;

Grupul ţintă este format din familii și copii aflați în situație de dificultate; femei în criză de sarcină, în situații de violență sau care solicită consiliere post-avort și post-divorț; părințicare așteaptă să li se nască copii și care doresc să primească informații și consiliere înainte de nașterea acestora etc.

Consiliere permanentă femeilor aflate în criză de sarcină în vederea păstrării și nașterii copilului, îndrumarea tinerilor spre o viață morală, susținerea și promovarea drepturilor copilului născut și nenăscut, sprijinirea mamelor în creșterea copilului nou-născut, sunt doar câteva dintre obiectivele echipei de consiliere.

La inaugurarea centrului vor fi prezenți voluntarii și colaboratorii Centrului rezidențial pentru îngrijirea persoanelor vârstnice din cadrul Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”.

Citeşte şi: Parohia „Sf. Gheorghe” Hârja a fost premiată pentru serviciile sociale oferite

Foto credit: Public Domain

Comentarii Facebook


Știri recente