Arhiepiscopia Romanului și Bacăului oferă tabere gratuite pentru copiii din centrele sociale și parohiile eparhiei

Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului organizează, în această vară, două tabere gratuite la mare pentru copiii cu vârste între 10 și 14 ani, proveniți din centrele sociale și parohiile eparhiei.

Acțiunea este desfășurată în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului, iar taberele vor avea loc în stațiunea Mamaia, între 5-8 și 9-13 iulie.

Beneficiarii taberelor pot fi copiii care se remarcă prin rezultate școlare bune și se confruntă cu dificultăți sociale sau economice.

Tinerii pot fi înscriși prin intermediul unui formular de selecție, disponibil între 29 iunie și 1 iulie.

Pentru fiecare grup de șapte copii selectați, va exista un însoțitor desemnat din partea instituției socio-educaționale eparhiale, precizează organizatorii.

Sursă foto: pexels 


Știri recente