Arhiepiscopia Iașilor: Ședința preoților misionari de caritate a fost prezidată de IPS Teofan

Preoţii misionari de caritate din Arhiepiscopia Iaşilor s-au întrunit în şedinţa anuală luni, 20 februarie 2017. Lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

În deschidere, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – vechea Catedrală Mitropolitană din Iaşi. În cadrul slujbei, doi tineri preoţi au fost hirotesiți duhovnici, notează doxologia.ro.

A urmat întrunirea propriu-zisă care a avut loc în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan Iaşi. Cuvântul de deschidere a fost rostit de Părintele Mitropolit Teofan. Acesta i-a îndemnat pe preoţii prezenţi să cunoască și să îndeplinească foarte bine slujirea la care au fost chemați.

Preotul nu se află în spital sau în alte aşezăminte de acest gen pentru a se implica în acte administrative, ci la fel cum o drojdie în frământătură, deşi discretă, face aluatul să crească, tot aşa trebuie să fie şi lucrarea preoţească, a adăugat Mitropolitul Moldovei.

În cadrul ședinței a fost analizată activitatea preoţilor misionari în anul 2016 şi au fost stabilite noi proiecte pentru anul în curs. Pr. Daniel Duca de la Spitalul Parhon a prezentat referatul Icoana – crâmpei de lumină în noaptea suferinţei.

La final, Părintele Mitropolit a răspuns întrebărilor lansate de preoţii misionari de caritate, a oferit soluții problemelor ridicate și a binecuvântat derularea unor noi activități.

Foto credit: doxologia.ro

Comentarii Facebook


Știri recente