Arhiepiscopia Bucureştilor: Moaştele Sfântului Andrei vor fi purtate în pelerinaj la Urlaţi

Racla cu un fragment din moaştele Sfântului Andrei de la Catedrala din Constanţa va fi aşezată spre închinare credincioşilor la două parohii din Protoieria Urlați, în perioada 10-11 aprilie 2019, informează Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Programul evenimentului este următorul:

Miercuri, 10 aprilie 2019

  • 09:00 – primirea raclei cu moaştele Sfântului Apostol Andrei la Parohia Fântânele;
  • 09:15 – Acatistul Sfântului Apostol Andrei;
  • 10:00 – Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite;
  • 11:30 – Taina Sfântului Maslu;
  • 18:30 – Denia Canonului Mare;

Joi, 11 aprilie 2019

  • 08:00 – primirea raclei cu sfintele moaște ale Sfântului Apostol Andrei la Parohia Sfinții Ioachim și Ana – Mizil;
  • 08:15 – Acatistul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica;
  • 09:00 – Slujba Utreniei;
  • 10:00 – Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite.

Sfântul Andrei

În România, Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită, deoarece este considerat Apostolul românilor sau creștinătorul poporului român, el fiind numit Cel dintâi chemat, întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat (Ioan 1:35-51).

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar în 1997 Sfântul a fost proclamat Ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare națională bisericească, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001.

Prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al președintelui României, ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente