Arhiepiscopia Alba Iuliei. Vizită pastorală la Centrul de Tineret de la Cetea

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a efectuat marți, 11 iulie 2017, o vizită pastorală la Centrul de Tineret de la Cetea din județul Alba, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cadrul vizitei, Arhiepiscopul Alba Iuliei s-a întâlnit cu grupul de tineri aflați în tabăra organizată de Eparhie în Munții Trascău.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a vorbit tinerilor despre importanța sfinților în viețile noastre și despre modelul demn de urmat pe care aceștia îl oferă. La rândul lor, tinerii au adresat întrebări Părintelui Arhiepiscop.

Pe parcursul vacanței de vară, tineri din diferite parohii, însoțiți de preoți, iau parte la taberele organizate în Eparhie. În perioada următoare vor fi organizate la centrele de tineret de la Cetea, Obârșii-Tiur (județul Alba), Sărmașu (județul Mureș) și la Mănăstirea Rimetea.

Comentarii Facebook


Știri recente