Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic a oficiat, în data de 17 septembrie 2017, Sfânta Liturghie în Biserica Adormirea Maicii Domnului din satul Bădeni Pământeni, Protopopiatul Câmpulung Muscel.
Omilia rostită de Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a avut ca temă importanța Sfintei Cruci. În cadrul predicii, ierarhul a explicat celor prezenți înțelesul duhovnicesc al acesteia, notează site-ul oficial al Eparhiei.
La finalul slujbei, părintele Stuparu Ion, împreună cu fiul său Stuparu Alexandru Vasile, au primit din partea ierarhului argeșean distincția eparhială Crucea Basarabă.
Biserica parohiei Bădeni Pământeni a fost construită în perioada 1838-1841. Lăcașul de cult a fost restaurat în decursul timpului de preoţii care au slujit în acest loc.
Foto credit: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului