Arad: Peste 130 de tineri au participat la o nouă sesiune a taberei „Tinerețe în Ortodoxie”

Asociația Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului a organizat săptămâna trecută a 2-a sesiune a celei de a 4-a ediții a taberei „Tinerețe în Ortodoxie”, în parteneriat cu Centrul Cultural Județean Arad şi Consiliul Județean. La acest eveniment au participat peste 130 de adolescenți cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, din tot județul Arad.

Tinerii au petrecut trei zile în complexul Căsoaia și stațiunea Moneasa, unde s-au rugat, s-au jucat, au participat la diverse competiții, au făcut karaoke, au dansat și, mai ales, s-au bucurat unii de ceilalți, legând noi prietenii.

„Preoții organizatori, membri ai Asociației Filantropia, dar și alți clerici din Arhiepiscopia Aradului, au propus în fiecare zi diverse teme de discuții, care făceau ca timpul de odihnă dintre probele sportive sau răgazul dintre ateliere să fie unul folositor și petrecut cu sens”, este menționat pe site-ul Arhiepiscopiei Aradului.

„Asociația Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului, Consiliul Județean și Centrul Cultural Județean Arad și-au dat mâna spre a dărui bucurii și zâmbete copiilor și tinerilor veniți de peste tot. Rugăciunea, Credința, Bucuria, Emoția, Dragostea, Elanul, Copilăria, Jocul, Energia și Buna Dispoziție sunt doar câteva dintre cuvintele care definesc atmosfera din cadrul acestor tabere”, a subliniat arhid. Bogdan Gheorghe Noghiu, inspector în cadrul Arhiepiscopiei Aradului și secretar al Asociației Filantropia.

Mai multe informații legate de eveniment le puteți afla aici.

Foto credit: Arhiepiscopia Aradului

Comentarii Facebook


Știri recente