Aproximativ 100 de persoane din Comarnic au primit consultaţii medicale gratuite

Aproximativ 100 de persoane din Comarnic au primit sâmbătă consultaţii medicale gratuite din partea voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Serviciile medicale au fost oferite în cadrul celei de a 64-a sesiuni a Campaniei „Sănătate pentru Sate”.

Medici specialişti în diabet şi nutriţie, cardiologie, medicină internă, gastroenterologie şi oncologie au consultat pacienţii care au beneficiat de teste de glicemie, fiind de asemenea investigaţi EKG şi ecograf.

Campania „Sănătate pentru sate” a început în septembrie 2015 şi are până în prezent 64 de activităţi desfăşurate şi peste 8000 de beneficiari.

Dănuţ Prună, voluntar coordonator Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a atras atenţia că „lipsa medicilor specialişti se simte şi la oraşe, nu doar la sate”.

„Aici este un orăşel micuţ, nu sunt foarte mulţi medici specialişti. Iniţial a fost o campanie dedicată satelor, însă aceasta se adresează şi oraşelor mici care duc lipsă de medici specialişti”, a spus Dănuţ Prună.

Medicul cardiolog Carmen Zaharescu a prezentat câteva dintre afecţiunile identificate în rândul pacienţilor.

„Am avut foarte mulţi pacienţi hipertensivi, pacienţi cu dureri în piept, cu insuficientă cardiacă, cu tulburări de ritm, patologiile obişnuite cardiologice pe care le întâlnim”.

„Este foarte important ca oamenii să afle din timp de aceste probleme de sănătate pentru că astfel putem preveni probleme mult mai serioase”, a transmis medicul.

Dr. Virgiliu Mihail Prunoiu, chirurg oncolog, a spus după consultaţii că a descoperit „multe probleme amânate, în special cele referitoare la pietre la vezicula biliară, cancere care nu au mai fost monitorizate de mult timp, nu au mai fost urmărite şi probleme la sân, partea cu care ne şi ocupăm în campania de screening şi ne dorim să ajungem şi în alte localităţi în afara Bucureştiului şi Ilfov”.

Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul Medist, Liamed Braşov şi a Spitalului Witing din Bucureşti.

Evenimentele social filantropice ale voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naţionale se derulează cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și sub îndrumarea Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru, coordonator al tuturor campaniilor de la Paraclisul Catedralei Naţionale.

Foto credit: Voluntarii Paraclisului CMN

Comentarii Facebook


Știri recente