În ajunul Anului Nou, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a săvârșit slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos însoțit de rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite în anul ce a trecut și de rugăciuni la intrarea în noul an, la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș în prezența unui număr impresionant de credincioși.
În prima zi a anului civil, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la catedrala episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. În cadrul Sfintei Liturghii s-au citit rugăciuni de mulțumire către atotputernicul Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra eparhiei în anul 2013, rugând deopotrivă mila Sfintei Treimi de a milui preoții și credincioșii Episcopiei Caransebeșului și în noul an.
Preasfințitul Lucian a arătat bucuria de a sluji la sărbătoarea Tăierii Împrejur cea după trup a Domnului și Sfântul Vasile cel Mare împreună cu clericii și numeroși credincioși: „Ca în fiecare an la Praznicul Tăierii Împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos am slujit la catedrala episcopală clerici și popor, rugându-ne lui Dumnezeu să ne ajute și să binecuvinteze cununa anului care a început. Ne-am bucurat să vedem că mulți credincioși și-au adus aminte că este zi de sărbătoare, zi de bilanț sufletesc și material pentru fiecare dintre noi. De asemenea ne-am rugat bunului Dumnezeu să ne ajute ca și anul acesta să fie un câștig pentru mântuirea sufletelor noastre”.
La final chiriarhul a urat tuturor care poartă numele Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, ani mulți și fericiți și tuturor celor prezenți la sfânta slujbă le-a dăruit iconițe și calendare. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. (Articol semnat de Diac. Pavel Canea și Darius Herea)