Anul acesta, profesorii de Religie din liceele bucureștene au desfășurat un concurs de eseuri care au avut ca temă importanța duhovnicilor în viața spirituală a tinerilor. Proiectul a fost dedicat Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al 20-lea în Patriarhia Română.
Concursul a avut două secțiuni:
- Activitate practică „Duhovnicul, omul lui Dumnezeu pe pământ”;
- Activitate de creație literară „Duhovnicul, călăuză spre Hristos și părinte tămăduitor”.
În partea practică, elevii au participat la cateheze, la pelerinaje și excursii, la diverse acțiuni de voluntariat, au făcut misiune discutând cu colegii care nu au răspunsuri la întrebările existențiale și au participat la slujbe.
Pentru secțiunea de creație literară, tinerii au scris câte un eseu despre importanța duhovnicului în viața lor.
Prof. Janeta Niță a prezentat în Ziarul Lumina câteva dintre gândurile elevilor, așa cum reies ele din lucrările înscrise în concurs.
Bucurie în Biserica lui Hristos
„Dragul meu părinte Florin s-a stins, după lupte grele cu cancerul la doar 49 de ani… Trecerea lui la Domnul m-a marcat profund și m-a făcut să-mi amintesc că nu am fost recunoscătoare în fața lui Dumnezeu, care mi-a dat șansa minunată de a avea în cale un asemenea om de o blândețe îngerească”, a mărturisit o adolescentă, elevă la Colegiul Național „Elena Cuza” din Capitală.
„Un gând puternic m-a lovit, acela că trebuia neapărat să merg la spovedit”, a mai scris tânăra. Ea a povestit cum a fost primită de noul ei duhovnic, cum a reușit să-și aducă părinții la biserică și să mărturisească în fața colegilor de aceeași vârstă.
„N-am să uit cum le povesteam colegelor mele câtă bucurie este în Biserica lui Hristos, iar una dintre ele, care tot timpul spunea că este atee și că nimic nu o poate convinge, mi-a spus: Știi că nu cred în Dumnezeu, dar modul în care îți luminează ochii atunci când povestești despre El mă face să mă gândesc că poate greșesc.”
„Te ascult”
„Aveam 13 ani când am trăit primul atac de panică. Mă întrebam, speriată: Ce este în neregulă cu mine? Sunt doar exagerată? Acel moment a fost începutul unei lungi căutări a unui răspuns care să-mi aline sufletul și să-mi redea liniștea”, a scris o elevă de la Liceul „Marin Preda”.
„Apoi, într-o zi, am intrat într-o biserică. Nu intenționam să spun nimic, dar lacrimile mi-au luat-o înainte. Un preot s-a apropiat și mi-a spus simplu: Te ascult. În acel moment, am simțit că povara pe care o purtam în mine începea, în sfârșit, să se risipească.”
La finalul proiectului, festivitatea de premiere a avut loc la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București. Concursul a făcut parte din Proiectul Educațional Municipal „Cunoașterea lui Dumnezeu – lumină pentru adolescenți”, ajuns anul acesta la a patra ediție.
Foto credit: Facebook / Roxana Batariuc