Ansamblul Mănăstirea Golia Iași a fost restaurat şi a revenit în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

Lucrările de restaurare la Ansamblul monument istoric Mănăstirea Golia Iași au fost încheiate cu succes. Acest moment a fost marcat prin restituirea ansamblului monahal către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, iar zonele conexe au fost predate Primăriei Municipiului Iași.

Mănăstirea Golia, terenul și imobilele aferente au intrat în proprietatea Consiliului Județean Iași prin donație de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei în anul 2005, o măsură necesară pe durata implementării proiectului „Reabilitare și dezvoltarea turistică a Ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia Iași”.

Evenimentul a avut loc în prezenţa Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, a președintelui Consiliului Județean, Costel Alexe, şi a primarului de Iaşi, Mihai Chirica.

„Nădăjduim ca și, pentru anii care vin, Mănăstirea Golia să rămână ceea ce a fost, ceea ce este și, de ce nu, și mai mult decât atât. Și anume, să rămână în continuare loc de rugăciune pentru obștea acestei mănăstiri, să rămână loc de pace sufletească pentru credincioșii care pășesc în această incintă pentru rugăciune sau pentru un moment de reculegere și să fie și un loc de odihnă întru cele de aici, odihna pe care ți-o dă frumusețea unui loc”.

„Că ești credincios, că ești turist, că ești om obișnuit nu poți, după ce ai venit de la gară, de la aeroport sau de pe bulevard, să nu observi că ai intrat parcă într-o altă lume”, a afirmat la eveniment Mitropolitul Teofan.

Valoarea totală a lucrărilor din proiectul „Reabilitare și dezvoltarea turistică a Ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia Iași” s-a ridicat la 47.869.227,15 lei.

Lucrările  s-au desfășurat în două etape. Prima, derulată cu finanțare prin fonduri PHARE, fonduri guvernamentale și de la bugetul local, a inclus consolidarea și reabilitarea bisericii, a turnului, a zidului, a celor patru turnuri de colț și a casei memoriale Ion Creangă. Pe lângă acestea, a fost reabilitată și calea de rulare a tramvaiului, pentru a reduce vibrațiile suportate de monument.

Etapa a II-a de Reabilitare a Mănăstirii Golia a constat în lucrări de conservare – restaurare pictură interioară, iluminat arhitectural și decorativ, refacerea și amenajarea căilor de acces către obiectiv și amenajări peisagistice. Aceste lucrări au fost finanțate prin POR.

Mănăstirea Golia este situată în Municipiul Iaşi pe Strada Cuza Vodă, la numărul 51.

Foto credit: Facebook / Consiliul Judeţean Iaşi

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente