Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” va găzdui în data de 19 noiembrie, de la ora 18:00, evenimentul „Învățământul teologic universitar clujean, la centenar”, cu prilejul aniversării a 100 de ani de Teologie Ortodoxă Academică la Cluj-Napoca.
Cercetătorul Mircea-Gheorghe Abrudan, de la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, va susține o prezentare despre subiectul istoric.
De asemenea, vor concerta Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica”, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, Corurile „Adoremus Dominum” și „Oremus”, dirijate de pr. lect. univ. dr. Daniel Mocanu, Corul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, dirijat de pr. prof. dr. Petru Stanciu, și Corul „Sfânta Ecaterina”, dirijat de arhid. prof. dr. Daniel Frumos.
Manifestarea este organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, în colaborare cu Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.
Scurt istoric
Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca sărbătorește în acest an 100 de ani de la înființare. Instituția, inițial cunoscută sub denumirea de Institutul Teologic Ortodox din Cluj, a fost înființată în 1924 de către vrednicul de pomenire Episcop Nicolae Ivan, marcând un punct important în istoria educației teologice din Transilvania și contribuind la dezvoltarea culturală și spirituală a regiunii.
De-a lungul acestui secol, instituția de învățământ teologic universitar clujean a format generații de teologi, clerici, profesori și cercetători, care au jucat un rol esențial în păstrarea și promovarea valorilor ortodoxe și în consolidarea legăturilor dintre comunitățile religioase și cele academice.
Centenarul a prilejuit organizarea de manifestările pe tot parcursul anului. Acestea au inclus conferințe științifice, simpozioane, lansări de carte și evenimente artistice, menite să sublinieze importanța și contribuția învățământului teologic clujean în formarea unor elite morale și intelectuale românești.
Intrarea va fi liberă pentru toți cei interesați.
Foto credit: Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” Cluj- Napoca





