Angajamentul statului față de valorile creștine este foarte important: Ministrul Dezvoltării la Centrul Eparhial Suceava

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, a semnat joi, la Centrul Eparhial din Suceava, contractul de finanțare pentru reabilitarea Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou”. Este un angajament al Statului Român față de o valoare a patrimoniului universal UNESCO, dar „și un angajament față de valorile creștine și acest lucru este poate și mai important”, a spus ministrul.

Din delegația guvernului au făcut parte reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, prin care se va derula finanțarea, și cei ai autorităților locale, între care Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava, Alexandru Moldovan, Prefectul Județului Suceava, Ion Lungu, Primarul Municipiului Suceava, și Ioan Stan, senator.

Oficialii au fost întâmpinați de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, de Arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și de membri ai Permanenței Consiliului Eparhial.

Oaspeții au vizitat ansamblul mănăstirii care adăpostește moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, precum și paraclisul închinat sfântului ocrotitor al Moldovei și Bucovinei.

Ministrul Attila Cseke și oficialii de la Compania Națională de Investiții au semnat joi, 18 august 2022, contractul de finanțare pentru reabilitarea Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”. Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Arhid. Vasile Demciuc, consilier al Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească, le-a vorbit invitaților despre valoarea istorică, dar și cultural-artistică a locașului de cult.

Cei prezenți s-au îndreptat mai apoi spre Centrul Eparhial Suceava, unde a avut loc semnarea contractului de execuție pentru lucrările de consolidare ale ansamblului mănăstirii.

Documentele prin care Biserica „Sfântul Gheorghe”, obiectiv aflat în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, și alte construcții din incinta așezământului monahal vor cunoaște ample acțiuni de înnoire au fost semnate de către Compania Națională de Investiții, prin directorul general Manuela-Irina Pătrășcoiu, și de asociația formată din companiile „General Construct”, reprezentată de Viorel Nuțu, „Loial Impex” și „Arhitectură Grafică Design” prin domnii Sorin Gabriel Iacob și Constantin Gorcea, precum și Compania „Cube Structure Engineering”.

Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților i-a acordat Ministrului Attila Cseke Ordinul „Crucea Bucovinei” joi, 18 august 2022. Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Oaspeții s-au bucurat de un scurt moment artistic susținut de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de Arhid. Ilie Leonte.

În continuare, Părintele Constantin Oprea, consilier eparhial, i-a înmânat ministrului Ordinul eparhial „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților,  oferit de Părintele Arhiepiscop Calinic „pentru remarcabila activitate în slujirea Bisericii și Comunității”.

Oficialul a mai primit și medalia și icoana Anului Jubileu „Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie”, care marchează, printre altele, și 500 de ani de la sfințirea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

Păstrarea valorilor creștine ca datorie a conducătorilor

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a subliniat importanța păstrării valorilor creștine și a înnoirii patrimoniului pentru generațiile viitoare.

„Tot ceea ce mă animă și ne animă în tot ceea ce facem este în primul rând respectul față de valori și în primul rând față de valorile creștine. Atunci când Guvernul investește din bugetul de stat sume în reabilitarea unui asemenea ansamblu nu este vorba numai de Patrimoniul UNESCO; el este foarte important ca angajament al Statului Român de a păstra tot ceea ce este mai mult decât o valoare a țării, este o valoare universală. Dar eu cred că este și un angajament față de valorile creștine și acest lucru este poate și mai important”, a subliniat Attila Cseke.

„Eu cred foarte mult că obligația noastră, a tuturor celor care suntem în viața publică efemer, cât suntem, este aceea de a păstra tot ceea ce am primit de la generațiile anterioare și dacă putem să adăugăm ceva în plus, să le predăm generațiilor următoare cu ceva îmbunătățit, cu ceva reabilitat, cu ceva frumusețe în plus. Prin acest proiect cred că facem aceasta împreună; înseamnă că am încercat să ne facem datoria.”

Angajamentul față de valorile din Patrimoniul național și cel al UNESCO este important, dar și mai important este angajamentul statului față de valorile creștine, a declarat Ministrul Attila Cseke joi, 18 august 2022, la Centrul Eparhial din Suceava. Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava, a mulțumit Guvernului României pentru aceste investiție.

„Mulțumesc Companiei Naționale de investiții, doamnei director Pătrășcoiu pentru că a fost alături de noi. 500 de ani se împlinesc anul acesta, din 1522, când a fost  finalizată biserica Sfântul Gheorghe; nu e nimic întâmplător. Aici, 155 de ani a fost reședința Mitropoliei Moldovei și nu departe de aici, Cetatea de Scaun, pentru că a fost capitala Moldovei, Suceava, cetate pe care am refăcut-o anii trecuți din fonduri europene și care arată, la fel, foarte bine; sunt carte de vizită pentru noi, pentru suceveni. Eu sunt convins că atunci când se va termina acest ansamblu arhiepiscopal ne va face cinste și mulțumesc domnului ministru Cseke.”

Dintre obiectivele cuprinse în proiectul de finanțare din Programul național de construcții de interes public sau social (PNCIPS), fac parte Biserica „Sfântul Gheorghe”, stăreția, corpul de chilii, paraclisul, clisiarnița, dar și zidul de piatră care separă incinta mănăstirii.

Scurt istoric

Tradiția atestă faptul că pe locul unde este astăzi Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” a existat o biserică de dimensiuni reduse, care însă nu a supraviețuit timpului.

Zidirea bisericii Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“ a fost începută în anul 1514 de Bogdan al III-lea, fiul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, lucrarea fiind terminată de nepotul acestuia, Ştefăniţă Vodă, în anul 1522.

Biserica a fost pictată atât în interior, cât şi în exterior în perioada 1532-1534, sub domnia lui Petru Rareş.

La Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou din Suceava” a funcționat o școală teologică, sprijinită de marii mitropoliți ai vremii. Astfel, în clădirile mănăstirii este atestată o școală clericală, din 1786, și apoi Institutul Teologic, începând cu 1826. Tot aici, de-a lungul timpului, au lucrat caligrafi, gravori în lemn și în metal, miniaturiști sau dascăli de limba română, greacă și slavonă.

În Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, sub un baldachin de piatră, se află racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, aduse de la fosta Catedrală Mitropolitană a Moldovei, Biserica Mirăuţi, în anul 1589.

Mănăstirea a îndeplinit rolul de reședință mitropolitană a Moldovei în perioada 1522-1677, iar din anul 1991, pe cel de reședință arhiepiscopală.

În anul 1993, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul mănăstirii pe lista patrimoniului cultural mondial.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente

Ziua Satului Românesc

În ultima duminică din luna septembrie celebrăm Ziua Satului Românesc, sărbătoare instituită prin Legea nr. 44/2020. „Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, de către celelalte instituții ale…