An omagial 2019 | „Şezătoare în satul meu” Ianca vine în sprijinul promovării valorilor tradiţionale

Manifestarea culturală şi educativă „Şezătoare în satul meu”, care a avut loc vineri în localitatea Ianca din judeţul Brăila, a avut ca scop sprijinirea promovării valorilor tradiţionale.

Evenimentul a fost organizat de parohia Ianca 1, în colaborare cu Liceul Teoretic „Constantin Angelescu” şi Asociaţia „Muzeul” din Ianca, în contextul Anului 2019, declarat de Sfântul Sinod An omagial al satului românesc în Patriarhia Română.

Şezătoarea a avut loc în Sala de festivităţi a Liceului din Ianca şi a reunit şapte grupuri de tineri din Ianca şi din localitatea Movila Miresii.

Programul întâlnirii a cuprins interpretarea de cântece tradiţionale româneşti, poezii şi scenete tematice specifice satului românesc, precum şi mai multe ateliere de lucru: ţesut la război, cusut ie, confecţionarea de coşuri din nuiele de răchită, prepararea unor produse româneşti de post şi prezentarea unor plante medicinale şi a mijloacelor utilizate de bătrânii satului pentru vindecarea sau ameliorarea anumitor afecţiuni.

Prin această şezătoare s-a dorit scoaterea în evidenţă a portului popular al zonei, a obiceiurilor şi îndeletnicirilor ţărăneşti, dar şi familiarizarea tinerilor cu viaţa şi trăirea înaintaşilor din această regiune a ţării.

În acelaşi timp, s-a urmărit cultivarea sentimentelor de respect pentru valorile tradiţionale româneşti, prin implicare şi conştientizarea tinerilor şi a membrilor comunităţilor locale în cunoaşterea şi promovarea patrimoniului cultural tradiţional românesc din zona Câmpiei Brăilei.

La final, tinerii participanţi şi îndrumătorii lor au primit din partea organizatorilor diplome de recunoştinţă, cărţi de rugăciune, icoane şi alte daruri.

Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Comentarii Facebook


Știri recente