Amintiri din copilăria de altădată: O expoziție evocă un secol de școală românească

Muzeul Casa Mureșenilor din Brașov a inaugurat luni expoziția „Școala de altădată”, realizată în colaborare cu Asociația Muzeul Jucăriilor.

Expoziția prezintă aproape 1.500 de accesorii şcolare din perioada interbelică şi cea comunistă.

Vizitatorii pot vedea manuale, globuri pamânteşti, uniforme, bănci, ascuţitori, creioane, caiete şcolare, gume de şters, stilouri, tocuri, pixuri, călimări cu cerneală, acuarele, penare, numărători, tăbliţe, ardezie de scris, fotografii de epocă și alte obiecte familiare părinților și bunicilor, dar de interes și pentru școlarii de azi.

Expoziţia va putea fi vizitată până în 25 august, de luni până vineri, între orele 09-17:00 şi sâmbătă între orele 10-17:00.

Muzeul Casa Mureșenilor este consacrat memoriei familiei care a condus peste o jumătate de secol „Gazeta Transilvaniei” și a jucat un rol important în promovarea conștiinței naționale românești. În Arhiva Mureșenilor se găsesc și documentele legate de istoria Imnului național, „Deșteaptă-te, Române”, pe versurile poetului Andrei Mureșanu.

Foto credit: Facebook / Muzeul Casa Mureșenilor

Comentarii Facebook


Știri recente