Ambasadorul României la Chișinău a fost decorat de Mitropolitul Basarabiei

Săptămâna trecută IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, a oferit o distincție bisericească ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță.    

Ierarhul a oferit Excelenţei Sale Crucea Mitropoliei Basarabiei în semn de apreciere şi consideraţie pentru activitatea desfăşurată la Chişinău şi pentru respectul arătat față de Mitropolia Basarabiei.

De asemenea maiorul Gheorghiță Tapalagă, ataşatul militar al Ambasadei României la Chişinău, a fost decorat de IPS Petru cu Distincția de vrednicie – Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.

Evenimentul s-a desfăşurat în satul Ţiganca, raionul Cantemir, cu prilejul unor momente festive şi comemorative dedicate eroilor neamului.

Pomenirea eroilor

Anterior acestui moment, IPS Petru a oficiat o slujbă de pomenire la Cimitirul Eroilor Români.

După oficierea serviciului divin, cei prezenţi au depus flori la cele peste o mie de morminte ale eroilor căzuţi în iunie 1941, în timpul celui de-al Doilea război mondial. Mulţi dintre ei nu au fost identificaţi nici până în prezent.

Cu acest prilej, Dl. Daniel Ioniță a subliniat că „veteranii armatei române au făcut ca Romania să fie astăzi ceea ce este, adică un stat membru și respectat al UE și al NATO”.

Cimitirul românesc din apropierea localităţii Ţiganca a fost renovat în anul 2006. La ceremonia de inaugurare a fost prezent şi ultimul rege al României, Mihai, care s-a stins din viaţă la finele anului trecut.

Manifestările au fost organizate de Ambasada României în Republica Moldova.

Foto credit: Mitropolia Basarabiei

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

PF Anastasie premiat pentru contribuţia la conviețuirea pașnică a comunităților cu tradiţii culturale şi religioase diferite

Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Albaniei, a primit săptămâna trecută premiul internaţional Klaus Hemmerle pentru contribuția la apropierea și conviețuirea pașnică a comunităților cu tradiţii culturale şi religioase diferite.   Ceremonia a avut loc în Catedrala…