Ambasadorul Republicii Turcia la București în vizită de prezentare la Patriarhia Română

În ziua de 22 septembrie 2023, la Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit pe Excelenţa Sa domnul Özgür Kıvanç Altan, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Turcia în România.

În cadrul întrevederii, domnul ambasador a mulţumit pentru primire şi a exprimat bucuria de a fi reprezentantul Turciei într-o țară prietenă, cu o îndelungată istorie. În acest sens, domnia sa a menționat faptul că, în anul 2023, s-au împlinit 145 de ani de relații diplomatice între cele două state.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a apreciat activitatea diplomatică bogată a domnului ambasador și a urat Excelenței Sale mult succes în noua misiune diplomatică în România. Totodată, Patriarhul României a evidențiat prezența, în ultima perioadă de timp, a multor pelerini ortodocși români în locuri cu deosebită rezonanță istorică din Turcia, precum Istanbul, fostul Constantinopol, Cezareea Capadociei și altele.

Preafericirea Sa a amintit de legăturile culturale dintre cele două ţări şi popoare, menționând, în acest sens, că, anul 2023, a fost declarat de Statul Român ca Anul cultural Dimitrie Cantemir, pentru a celebra viața și opera marelui cărturar și istoric, domnitor al Moldovei, de la a cărui naștere se împlinesc 350 de ani și 300 de ani de la moartea sa. În acest context, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a reamintit faptul că Dimitrie Cantemir a scris Istoria Creșterii si Descreșterii Imperiului Otoman, operă apreciată de Academia din Berlin (1 august 1714).

Ambasadorul Turciei la București a mulțumit pentru rolul deosebit pe care Biserica Ortodoxă Română şi Patriarhul României îl au în promovarea bunei conviețuiri a populației majoritare românești cu minoritatea musulmană turcă și tătară din România, ca model exemplar de integrare a acestora în societatea românească. Excelența Sa a dat asigurări că statul turc  respectă libertatea religioasă a diferitelor comunități etnice și de credință din Turcia.

La finalul întrevederii, Patriarhul României a subliniat faptul că respectul reciproc între persoane aparținând unor credințe religioase diferite reprezintă un element esențial în promovarea unui climat de prietenie și de cooperare, atât la nivel personal, cât și la nivelul societății în ansamblul ei.

Sectorul relaţii bisericeşti, interreligioase
și comunități bisericești externe


Vezi mai multe fotografii de la vizită în galeria foto!

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Comentarii Facebook


Știri recente