Ambasadorul Franței în România în vizită de prezentare la Patriarhia Română

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE ne informează:

În ziua de 18 mai 2012, la Reședința patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Excelența Sa Domnul Philippe GUSTIN, noul ambasador al Franței în România.

Patriarhul României a urat succes Domnului Philippe Gustin la începutul misiunii sale diplomatice în România și a apreciat bogata experiență diplomatică și universitară a noului ambasador al Franței la București.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a făcut o scurtă prezentare a celor mai importante programe educaționale și culturale desfășurate la nivel național de Patriarhia Română. În acest sens, Preafericirea Sa a menționat Protocolul de colaborare încheiat recent de Patriarhia Română cu Ministerele Educației și Administrației și Internelor din România cu scopul organizării în școlile închise prin comasare a unor activități educaționale în interesul elevilor. De asemenea, a mai fost amintit Protocolul de cooperare între Patriarhia Română și Centrele de dialog și cercetare în teologie, știință și filosofie ale Universităților de Stat din București și Iași.

Domnul Philippe Gustin a exprimat speranța continuării bunelor relații dintre cele două țări de origine latină și a apreciat programele educaționale ale Patriarhiei Române. În acest context, Excelența Sa a subliniat importanța educației pentru perfecționarea profesională care unește teoria cu practica și ajută la dezvoltarea economiei astăzi.

Comentarii Facebook


Știri recente