Centrul de plasament „Buna Vestire” din Caransebeș a primit miercuri, 5 martie 2014, pentru beneficiarii așezământului social numeroase cutii și saci cu haine și pantofi, informează „Ziarul Lumina”. Ajutoarele au fost distribuite de către Sectorul social-filantropic al Episcopiei Caransebeșului și se înscrie într-o acțiune mai amplă de dotare și utilare a tuturor așezămintelor sociale din Eparhia Caransebeșului. „Am primit la sfârșitul anului trecut, din partea organizației elvețiene „Triumph des Herzens” un transport foarte mare de ajutoare constând în mobilier, haine, pantofi, stofe, jucării, precum și alte numeroase lucruri folositoare vieții de zi cu zi, ajutoare pe care acum le distribuim în tot județul Caraș-Severin. Până în prezent am trimis, cu ajutorul membrilor Centrului de voluntariat din eparhia noastră, către Complexul de servicii sociale „Sfântul Vasile cel Mare”, către Centrul de plasament „Buna Vestire”, precum și către alte așezăminte și centre de tineret. Trebuie să se cunoască faptul că ajutăm toate așezămintele sociale din județul nostru, nu numai pe cele care se află sub administrarea Bisericii, astfel încât să derulăm și pe mai departe o frumoasă și rodnică colaborare cu toate instituțiile și organizațiile care au ca și obiectiv principal ajutorarea celor care se află în suferințe și nevoi, adică activitatea social-filantropică”, a precizat pr. cons. Gabriel Gozman-Pop, de la Sectorul social-filantropic al Episcopiei Caransebeșului. Depozitul temporar se află în incinta Seminarului Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. În perioada următoare, Sectorul social-filantropic al Episcopiei Caransebeșului va primi un nou transport de haine, mobilier, pantofi, jucării și materiale didactice din partea organizației umanitare „Triumph des Herzens” din Elveția.
De Ziua voluntarului, cinci organizații civice au fost decorate de statul român pentru ajutorul oferit copiilor vulnerabili
Cinci organizații de excepție din societatea civilă au fost decorate de statul român în contextul Zilei Internaționale a Voluntarului, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Ceremonia…
Dragi copii, Sf. Nicolae este mai mult decât chipul blând al Moșului, a spus Părintele Patriarh Daniel
„Dragi copii, Sfântul Nicolae este mai mult decât chipul blând al Moșului care aduce daruri. El este un prieten sfânt al sufletelor voastre, un Părinte care vă îndeamnă să trăiți în iubire și sinceritate, să…
Programul slujirii ierarhilor de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae
De sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va participa la slujba Sfintei Liturghii…
Spectacolul „Sf. Nicolae în mijlocul copiilor” – 2024 | FOTO
Părintele Patriarh Daniel a asistat joi seară, 5 decembrie 2024, la spectacolul „Sf. Nicolae în mijlocul copiilor”, organizat la Palatul Patriarhiei de Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Foto credit: Basilica.ro /…
A început simpozionul dedicat operei PS Gherasim Putneanul, la împlinirea a 20 de ani de la trecerea sa în veșnicie
Simpozionul Național „Dimensiunea teologică, culturală și spirituală a operei Preasfințitului Părinte Gherasim Putneanul”, desfășurat la împlinirea a două decenii de la trecerea în veșnicie a ierarhului, a debutat miercuri seară la Mănăstirea Putna. La deschiderea…