Ajutoare din Suedia pentru sinistrații români

În Parohia ‘Acoperământul Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul și Paisie de la Neamț’, din orașul Jönköping – Suedia, au fost organizate până acum două colecte.

Mai multe informații a oferit pentru TRINITAS TV, părintele Ovidiu Băncilă, parohul Bisericii Acoperământul Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul și Paisie de la Neamț’ din Jönköping – Suedia: „Referitor la campaniile de într-ajutorare, am încercat să facem din ele un obicei căci vedem cât de greu merg lucrurile pentru foarte mulți oameni din țară și cât oameni sunt în suferință. Am avut până acum încercări de ajutorare către Parohia de la Valea Plopului, iar acum, datorită acestor ultime evenimente meteorologice care au loc în România, încercăm să venim în ajutorul sinistraților din Buzău și Vrancea. Campania de într-ajutorare pentru ei a început săptămâna trecută și a continuat și în această duminică la Sfânta Liturghie și va continua până peste două săptămâni”

Astfel de colecte mai sunt organizate și în Arhiepiscopia ortodoxă română a celor două Americi, dar și în Episcopia ortodoxă română a Spaniei și Portugaliei.

FOTO: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente