Adunarea Ierarhilor Ortodocși din Franța

La sediul AEOF din Paris va avea loc vineri, 11 iunie 2010, la ora 15, întâlnirea periodică a episcopilor ortodocși din Franța. Întâlnirea va fi urmată de un Te Deum cu ocazia onomasticii pentru Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului și de o recepție, la ora 18, în grădina reședinței Mitropoliei grecesti, informează mitropolia.eu.

Sâmbătă, 12 iunie 2010 se va desfășura, la Catedrala greacă Sf. Ștefan din Paris, sesiunea anuală de lucru, care regrupează episcopii membrii ai Adunării, responsabilii și membrii de comisii, clerici și laici. Este vorba despre un moment de rugăciune și un lucru în comun pentru a face bilanțul activităților în curs de desfășurare.

Întâlnirea va fi și o ocazie de a se discuta subiecte de interes comun pentru toți ortodocșii din Franța, precum și de a reflecta asupra mijloacelor de dezvoltare a lucrării inter-ortodoxe din cadrul Adunării Episcopale (AEOF), pentru a acționa și a continua să se mărturisească unitatea Bisericii ortodoxe în Franța.

Comentarii Facebook


Știri recente