În perioada 17-18 octombrie 2014, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord a organizat la Copenhaga întâlnirea generală a tinerilor ortodocși români din țările scandinave, cu tema: „Sfinții Martiri Brâncoveni, pildă de viață și mărturisire”. Manifestarea a început de cu seară, când după Taina Sfântului Maslu, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie a binecuvântat deschiderea lucrărilor acestei întâlniri. A luat cuvântul şi Părintele Ioan Cojanu, stareţul Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia, cel care l-a însoţit pe ierarh la aceste manifestări, după cum informează www.episcopiascandinavia.se.
Sâmbătă dimineaţa s-a săvârşit Utrenia şi Acatistul Sfinţilor Martiri Brâncoveni apoi Sfânta Liturghie arhierească, la sfârşitul căreia atât tinerii, cât şi ceilalţi credincioşi prezenţi au avut ocazia să cinstească moaştele Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfânntului Voievod Constantin Brâncoveanu, ocrotitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. După agapă Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi al Europei de Nord şi Părintele Ioan Cojanu, stareţul Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia au realizat un dialog cu tinerii pe marginea temei propuse. Entuziasmul şi bucuria reîntâlnirii tinerilor cu ierarhul lor şi cu părintele duhovnic Ioan au făcut ca acest moment să atingă apogeul evenimentului în aceste zile. La manifestare a participat şi Excelenţa Sa dl. Ambasador Viorel Matei Ardeleanu însoţit de colaboratorii săi de la Ambasada României din Copenhaga.
Centrul împlinirii a fost prezenţa icoanei Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu cu părticele din sfintele sale moaşte, icoană dăruită Centrului Episcopal din Stockholm de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României în acest an comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. După ce participanţii la slujbă şi manifestările duhovniceşti s-au închinat icoanei şi sfintelor moaşte şi au primit câte o carte cu „Viaţa şi Acatistul Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, Preasfinţitul Părinte Macarie a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru aceste sfinte odoare.
Acestea au fost aduse de ierarh de cu seară la Copenhaga şi vor marca cu prezenţa lor, atât manifestările din Copenhaga, cât şi pelerinajul la noua Mănăstire Ortodoxă Română Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț din Ikast, Danemarca cu care se vor încheia aceste manifestări.
Plini de entuziasm, la încheierea lucrărilor, tinerii şi-au manifestat dorinţa să însoţească procesiunea cu icoana şi moaştele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu continuată de Preasfinţitul Părinte Macarie spre noua mănăstire.