Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei: 25-26 ianuarie 2010

Luni 25 ianuarie și marți 26 ianuarie, s-au desfășurat la Roma lucrările Consiliului Eparhial și, respectiv, ale Adunării Eparhiale ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în cadrul cărora au fost prezentate, spre examinare și aprobare, Rapoartele de Activitate ale sectoarelor administrației eparhiale, Darea de Seamă privind activitatea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan pe anul 2009 precum și Bilanțul Financiar pe 2009 și Planul Bugetar pe 2010 ale Centrului Eparhial.

Adunarea Eparhială a fost precedată de slujba de Te-Deum săvârșită de către Preasfințitul Părinte Siluan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Membrii Adunării Eparhiale, reprezentând cele 116 parohii, 4 mănăstiri, un schit și cele patru paraclise din cuprinsul episcopiei, în număr de peste 300 (prezenți și reprezentați), au luat act cu aprobare de Raportul Moral prezentat de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan care a evidențiat realizările deosebite din parohiile din cuprinsul eparhiei și de la Centrul Eparhial, în anul 2009.

Dintre realizările din anul 2009 amintim:

– s-au înființat 33 de noi parohii, o mănăstire, un schit și două paraclise

– s-au sfințit 3 biserici (Pavia, Verbania și Lodi, toate în protopopiatul de Milano), s-a pus temelia la prima biserică pe teritoriul Italiei (Bari) și s-a primit, sub formă de donație, un paraclis

– au fost botezați 8631 de copii, s-au săvârșit 1218 cununii și s-a săvârșit slujba înmormântării pentru 157 de persoane

– s-au săvârșit 18 hirotonii întru preot și 21 de hirotonii întru diacon

– s-au obținut 15 noi lăcașuri de cult și două terenuri pentru construcție de biserici

– s-au acordat ajutoare sociale la nivel central și la parohii în valoare de peste 300.000 euro

– s-au trimis în România, prin sectorul social al episcopiei, 17 transporturi de alimente, haine, încălțăminte, jucării, etc.

Pentru anul 2010 s-a propus continuarea și dinamizarea proiectelor începute în anul 2009 și inițierea altor proiecte noi, insistându-se pe următoarele direcții:

– intensificarea misiunii printre românii ortodocși din Italia prin înființarea altor șase protopopiate, dintre care patru misionare, pentru regiunile: Liguria, Abruzzo, Umbria-Marche și Campania-Molise, celelalte două fiind în regiunile Lazio (Roma III, Sud-est) și respectiv Piemonte (Torino II, Sud)

– intensificarea activității de formare teologică și pastorală a clerului și de cateheză a copiilor, tinerilor și adulților

– intensificarea activității social-filantropice pentru venirea în sprijinul familiilor separate între România și Italia (părinți-copii, soți-soții), al celor săraci, al celor din spitale și din închisori, al celor din taberele nomade, etc

– intensificarea activității de cultivare a valorilor tradiționale ale culturii și spiritualității românești, menite să păstreze identitatea copiilor, a tinerilor și adulților și să promoveze imaginea României pe teritoriul italian.

DEPARTAMENTUL DE INFORMARE ȘI MASS MEDIA AL

EPISCOPIEI ORTODOXE ROMNE A ITALIEI

Comentarii Facebook


Știri recente