Aducerea moaștelor Sf. Dimitrie cel Nou la București: Amplă procesiune în Capitală în ajunul sărbătorii

Prima sărbătorire a Aducerii moaștelor Sf. Dimitrie cel Nou la București va fi marcată printr-un program liturgic deosebit la Catedrala Patriarhală în zilele de 12-14 iulie 2024, când se împlinesc 250 de ani de la acest eveniment istoric.

„Punctul culminant al sărbătorii va fi în 12 iulie, când, la ora 20:00, după slujba Privegherii la Catedrala Patriarhală, toți preoții din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor vor participa la procesiunea cu moașele Sf. Dimitrie cel Nou”, a transmis, pentru Basilica.ro. Ierodiaconul Macarie Grigoriu de la Catedrala Patriarhală.

Traseul procesiunii din Capitală

Procesiunea se va desfășura pe traseul: Catedrala Patriarhală – Biserica „Sf. Nicolae – Vlădica” (Str. 11 Iunie) – Bd. Regina Maria – Catedrala Mitropolitană „Sf. Spiridon – Nou” (Str. Bibescu Vodă) – Bd. Dimitrie Cantemir – Piața Unirii (bisericile „Sf. Ioan – Piață”, „Sf. Anton – Curtea Veche” și „Sf. Dumitru – Poștă”) – Aleea Dealul Mitropoliei – Catedrala Patriarhală.

În 13 iulie, ziua de pomenire a Aducerii moaștelor Sf. Dimitrie cel Nou la București, care este pentru prima dată serbată anul acesta, Părintele Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală.

Sfântul vindecător al copiilor

În perioada celor trei zile de sărbătoare, mai multe corale vor oferi răspunsurile liturgice, printre care Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române,  Corala Te Deum Laudamus și Corul de copii și tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române.

„Corul de copii Symbol a fost invitat, pentru că moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou a fost purtată în procesiune în 1870, pentru domolirea epidemiei de angină difterică, boală care afecta în principal copiii. O mărturie istorică despre această procesiune pentru salvarea copiilor este la Muzeul Municipiului București: o litografie a lui Dimitrie Papazoglu”, a explicat Ierodiaconul Macarie Grigoriu.


Înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a sărbătorii Aducerea Moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București, în ziua de 13 iulie, a fost decisă de Sfântul Sinod în ședința din 5 iulie 2022. Prima marcare a sărbătorii are loc anul acesta, în 12-14 iulie, când se împlinesc 250 de ani de la acest eveniment istoric.

Moaștele Sf. Dimitrie cel Nou au fost aduse la București de generalul rus Ivan Piotr Saltîkov, care le-a luat din satul Basarabi, de lângă Ruse (în Bulgaria de astăzi), pentru a le proteja de invazia turcilor. Negustorul Hagi Dimitrie şi Mitropolitul Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti l-au convins să lase moaştele poporului român. De atunci, sfântul a făcut numeroase minuni în Capitala României.

Vezi și:

Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene (deschidere articol)

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente