Activități sociale în Arhiepiscopia Râmnicului

La începutul acestei săptămâni, un grup de preoți din Eparhia Râmnicului și câțiva enoriași ai Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Râmnicu Vâlcea au vizitat Căminul de copii „Pinocchio” și Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihică din localitatea Băbeni. Activitatea a însemnat continuarea vizitelor și a suportului oferit beneficiarilor acestor centre și personalului angajat, însă în același timp a devenit și un semn al solidarității cu preoții din orașul Băbeni care în timpul vizitelor rostesc rugăciuni, îi spovedesc și împărtășesc pe cei aflați în suferință. Lucrarea misionară a fost desfășurată de pr. Nicolae Proteasa, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” și slujitor la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Râmnicu Vâlcea, pr. Constantin Olariu, inspector de catehizare, pr. Daniel Barbu, spiritual la Seminarul „Sfântul Nicolae”, preoții de la parohiile din Băbeni și Frâncești.

„Biserica oferă deopotrivă daruri spirituale și materiale. Dacă în timpul celorlalte vizite trăiam bucuria darului material, al convorbirilor, astăzi, prin participarea la Taina Spovedaniei, prin rugăciunile care au fost citite de preoții participanți, am descoperit lucrarea sfințitoare și tămăduitoare. Fiind persoane care necesită o atenție deosebită, căutăm, în acest gest de solidaritate cu părinții din Băbeni și Frâncești, să afirmăm responsabilitatea Bisericii față de toți creștinii”, a precizat pentru „Ziarul Lumina” pr. Nicolae Proteasa.

Comentarii Facebook


Știri recente