Activități pentru copiii din Centrul Educațional „Sfântul Mina” din Luduș

Zilele trecute a venit rândul copiilor din Centrul Educațional „Sfântul Mina” din Luduș, județul Mureș, să participe la atelierele de dezvoltare personală de pe Dealul Mamut din Alba Iulia. Beneficiarii centrului au avut parte pentru câteva ore de activități pline de aventură menite să le dezvolte curajul, lucrul în echipă, abilitățile de comunicare și să îi responsabilizeze personal și social. „Mai întâi, copiii au urmat un „atelier școală” pentru a învăța cum să folosească echipamentul de protecție și ce reguli trebuie să respecte. Odată instruiți, copiii au urmat modulul de dezvoltare a curajului prin care fiecare copil a fost pus în fața unei alte modalități de obținere a succesului, în afara mediului școlar. Aceștia au parcurs un traseu special cu corzi, plase de corzi, balansoare de frânghii, tiroliană și poduri de buștean, toate elementele fiind concepute în așa fel încât să corespundă cu înălțimea și condiția fizică a copiilor. Ei au fost în permanență supravegheați și ghidați de către personal calificat și specializat. În cazul în care un copil nu reușește să parcurgă un element și rămâne suspendat pentru puțin timp în lonjele cu care este asigurat pe cablu, supraveghetorul vine în cel mai scurt timp și îl ajută la parcurgerea elementului sau îl coboară fie cu o scară, fie cu o coardă. Pentru a evita asocierea acestui moment cu un eșec personal al copilului, mai ales în fața colegilor săi, este recomandată parcurgerea elementului problematic din nou, asistat de supraveghetor și încurajat de ceilalți membri ai grupului de copii din centrul educațional”, a explicat Bianca Mărginean, coordonatorul activității „Ateliere Educaționale” din cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

În cadrul atelierelor educaționale organizate în spațiul special amenajat pe Dealul Mamut din Alba Iulia copiii din centrele educaționale din județele Alba și Mureș vor urma 5 module de dezvoltare personală: modul de dezvoltare a curajului; modul de formare a responsabilității personale și sociale; modul de astronomie și observarea mediului înconjurător; modul de dezvoltare a abilităților de comunicare și gestionarea conflictelor. Atelierele presupun trasee alcătuite dintr-o serie de elemente suspendate pe copaci sau piloane care pot fi parcurse prin traversare sau cățărare numai cu echipament corespunzător de alpinism. Elementele traseelor sunt construite din cabluri, corzi și grinzi, care corespund standardelor europene.

„Atelierele educaționale” au fost înființate în cadrul proiectului „Rețea interregională de centre educaționale”, proiect derulat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia la nivelul regiunilor Centru și Vest, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul are ca scop prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii și menținerea în sistemul de educație a 500 de elevi din regiunile Centru și Vest. Prin acest proiect a luat naștere cea mai mare rețea de centre educaționale din Patriarhia Ortodoxă Română, 16 la număr, înființate în județul Alba la Alba Iulia, Baia de Arieș, Aiud, Ocna Mureș, Sebeș, Valea Lungă, Roșia de Secaș, Silivaș, în județul Mureș la Luduș, Sângeru de Pădure, Reghin și în Timiș la Timișoara, Deta, Lugoj, Sânnicolau Mare și Făget. În fiecare centru educațional, 25 de copii din familii sărace sau aflați în risc de abandon școlar beneficiază zilnic de o masă caldă și o gustare rece, sprijin în efectuarea temelor și meditațiilor pentru scăderea riscului de eșec școlar. De asemenea, copiii primesc și burse sociale, rechizite și materiale didactice.

Proiectul „Rețea interregională de centre educaționale” este implementat în parteneriat cu Arhiepiscopia Timișoarei, DGASPC Alba, DGASPC Mureș, DGASPC Timiș, Inspectoratul Școlar Județean Alba, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Asociația Filantropia Ortodoxă – Filiala Reghin.

Comentarii Facebook


Știri recente