Activități FORTE în Ardeal

Între 29-31 iulie s-a desfășurat la Mănăstirea „Brâncoveanu”, Sâmbăta de Sus, județul Brașov, cursul „Managementul programelor pentru copii și tineri”, la care au participat 20 de preoți și personal implicat în activitățiile pentru copii și tineri din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului. Alte eveniment în cadrul proiectului FORTE au avut loc la Brașov și Oradea, informează „Ziarul Lumina”.

Acest modul de formare a fost organizat în cadrul proiectului FORTE – Formare Trainică pentru Parteneriat Social, de către Centrul Național pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” din București. Problematica abordată, pe parcursul celor trei zile de curs, a cuprins tratarea unor subiecte precum: nevoile copiilor în contextul actual, inteligența emoțională, psihomotricitatea, stimularea prin joc, stimularea prin arte, inteligența multiplă, stimularea prin animație, jocul liber și structura programelor pentru copii și tineri din cadrul parohiilor.

Cursul se adresează preoților și specialiștilor care implementează sau doresc să dezvolte programe pentru copii și tineri și oferă perspective asupra dezvoltării și formării copiilor și tinerilor, în vederea unei dezvoltări armonioase în integralitatea lor ca persoane și a integrării lor socio-profesionale, ca membri activi ai comunității.

Întâlnire FORTE la Brașov

La Casa Mureșan din Brașov, în cadrul proiectului FORTE – Formare Trainică pentru Parteneriat Social, a avut loc un eveniment de sustenabilitate cu scopul de a consolida relațiile de cooperare și de a identifica noi posibilități de parteneriat pentru dezvoltarea lucrării social-filantropice a eparhiei.

Evenimentul s-a adresat preoților din municipiul Brașov și zonele limitrofe, care au participat la sesiunile de e-learning din cadrul proiectului, specialiștilor în domeniul asistenței sociale din unitățile de asistență socială din cadrul Bisericii și din instituții publice și a cuprins o prezentare de exemple de bună practică în activitatea socială și de parteneriat cu instituțiile și autoritățile publice la nivel județean.

Pe lângă echipa Centrului de Resurse al Arhiepiscopiei Sibiului, la întâlnire a participat și pr. Nicolae Rusu, consilier social al Arhiepiscopiei, și pr. Tiberiu Kiss, inspector Social, care au transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, și a exprimat disponibilitatea și dorința Sectorului social-filantropic și misionar al eparhiei de a colabora cu instituțiile reprezentate.

În cadrul întâlnirii au luat cuvântul diac. Cosmin Grigorescu, director executiv în cadrul Federației Filantropia, protopopul Dănuț-Gheorghe Benga și doctor Manuela Albani, din partea Protopopiatului Brașov, prof. Sorin Valerian Chirilă, director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, Mariana Topoliceanu, director al Direcției de Servicii Sociale Brașov și psiholog Gabriela Dima – Asociația de servicii sociale SCUT.

Curs de management al resurselor umane la Oradea

În sala festivă a Protopopiatului Oradea, a avut loc un curs de Management al resurselor umane, acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări. Activitatea a avut loc în cadrul proiectului FORTE, organizat de Centrul de Resurse „Filantropia” al Asociației „Filantropia” a Episcopiei Oradiei, prin intermediul Centrului Național pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” din București.

La curs au participat 15 preoți și personal neclerical din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, care au promovat examenul de curs, obținând astfel certificatul de manager resurse umane.

Cursul de manager resurse umane se adresează personalului clerical și neclerical, persoanelor și managerilor care au în subordine angajați sau care coordonează echipe de proiect sau echipe de voluntari (angajați ai structurilor din cadrul Bisericii Ortodoxe Române sau ai organizațiilor neguvernamentale care au experiență de colaborare sau care doresc, pe viitor, să dezvolte parteneriate sau colaborări cu instituții din cadrul Bisericii Ortodoxe Române), având ca scop formarea și dezvoltarea competențelor de gestionare a resurselor umane din cadrul organizației.

Proiectul FORTE este finanțat prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 3 – Creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor, Domeniul major de intervenție 3.3 Dezvoltarea parteneriatelor și încurajarea inițiativelor pentru partenerii sociali și societatea civilă și este implementat de către Federația Filantropia, în parteneriat cu Patriarhia Română, Instituto De Formación Integral – Ifi și Sc Global Commercium Development SRL.

Comentarii Facebook


Știri recente