Activități educativ-misionare la Seminarul Teologic din Caransebeș

La Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş s-au desfăşurat, vineri, 26 februarie 2016, activităţi educativ-misionare, dedicate „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”.

În cadrul acestor activităţi, elevii seminariști au audiat prelegeri susţinute de părinţii profesori şi au participat la masa rotundă întreţinută de părintele profesor doctor Rusalin Isac, directorul instituţiei, părintele profesor doctor Pavel Marcu, părintele profesor doctor Pătruţ Bănăduc şi părintele profesor doctorand Vicenţiu Românu. Astfel, au fost evidenţiate rolul şi misiunea Bisericii în pastoraţia tinerilor, în prima parte, iar apoi s-a evocat personalitatea Mitropolitului Antim Ivireanul în istoria Bisericii strămoşeşti şi a culturii naţionale, în partea a doua a acestor manifestări.

Ierarhul Antim Ivireanul, ctitor de limbă şi cult, a fost desăvârşitorul introducerii limbii române în cult în locul celei slavone. Prin viața și activitatea sa, în special prin tipăriturile sale Antim Ivireanul se înscrie pe linia ierarhilor străluciți pe care i-a avut Biserica ”, a precizat părintele Pavel Marcu.

La acest eveniment s-a evidenţiat, nu în ultimul rând, rolul major în viaţa bisericească bănăţeană a publicaţiei „Foaia diecezană – periodic de cultură şi spiritualitate”, la 130 de ani de la apariţie. La final părintele director Rusalin Isac a concluzionat: „Manifestarea de astăzi s-a dorit a fi o conștientizare și o reafirmare din partea noastră, a exigențelor misiunii Bisericii în rândul tinerilor, dar și un omagiu adus ierarhului Antim Ivireanul, care prin lucrările sale a rămas o personalitate marcantă a istoriei Bisericii și a neamului românesc. Totodată, împlinirea a 130 de ani de presă bisericească la Caransebeș, odată cu apariția Foii diecezane, este un motiv de mândrie și bucurie pentru românii din acest colț de țară”.

Manifestarea s-a bucurat de mult interes din partea tinerilor seminarişti, fiind şi o lecţie deschisă pe marginea temelor abordate şi dezbătute cu acest prilej, implicarea Seminarului Teologic din Caransebeş dovedindu-se ca punct de referinţă în educaţia tineretului ortodox din Eparhia Banatului montan.

(Articol realizat de Diac. Pavel Canea şi Darius Herea)

Comentarii Facebook


Știri recente