Activități cu tinerii în parohia „Sfânta Treime” din Bistrița

 

Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” din Bistrița a demarat duminică, 15 mai 2016, cilul de activităţi pentru copii și tineri. Întâlnirea s-a bucurat de prezența a peste 60 de copii care, împreună cu părinții sau  bunicii lor, au participat la Paraclisul Maicii Domnului, după care au interacționat în cadrul programului dedicat lor. Activitățile cuprinse au constat în audiția și interpretarea unor cântece la chitară, precum și  vizionarea de filme tematice și dialoguri interactive.

„Îndemnul părinților Tudor Mudure și Marius Pintican a fost ca tinerii și copiii să își consolideze viața prin participarea activă la activitățile derulate în comunitatea apartenentă, devenind astfel mai activi și mai implicați”, anunţă reprezentanţii Biroului de Presă al Eparhiei.

De asemenea, dialogurile inițiate au atins aspecte referitoare la importanța educației  în viața fiecăruia și la nevoia de a reuni familia în toate activitățile duhovnicești și sociale.

„Această primă întâlnire, dincolo de a fi una de cunoaștere, a facilitat interacțiunea între copii de vârste diferite și a deschis calea pentru o varietate de programe sociale și pentru tineret pe care parohia<< Sfânta Treime >> le pregătește, precum întâlniri periodice, campionate sportive, ateliere tematice și tabere de week-end”, anunţă Biroul de Presă al Eparhiei.

Comentarii Facebook


Știri recente

400 de ani de la nașterea Sf. Ier. Dosoftei: Simpozion dedicat întemeietorului poeziei românești și al limbii române în cult

Arhiepiscopia Iașilor, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și Institutul de Cercetări Interdisciplinare al Universității „Al.I. Cuza” din Iași organizează, în perioada 12-13 decembrie, Simpozionul Internațional „Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. 400 ani…