Activități cu tinerii în Arhiepiscopia Craiovei

Vreme de două zile, Mănăstirea Tismana a găzduit la finele săptămânii trecute cea de a X-a ediție a Congresului tinerilor creștini ortodocși din Arhiepiscopia Craiovei. Întâlnirea de anul acesta a avut ca temă de lucru „Sfinții Martiri Brâncoveni – modele de credință, viață și mărturisire pentru tânărul de astăzi”, informează „Ziarul Lumina”.

Urmând unei tradiții neîntrerupte de zece ani, Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Craiovei organizează an de an întâlnirea generală a tinerilor din eparhie. Anul acesta, urmând rânduielilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind comemorarea Sfinților Martiri Brâncoveni, la 300 de ani de la jertfa lor pentru credință, organizatorii au inițiat această activitate în spiritul modelului de „credință, viață și mărturisire”, statornicit prin jertfa sfinților români.

Activități catehetice și interactive pentru tineri

Întâlnirea de la Tismana a deburat sâmbătă, 14 iunie, printr-o serie de activități cu caracter catehetic, menite să-i introducă pe participanți în atmosfera întâlnirii. Preț de câteva ceasuri, cei peste 60 de tineri au ascultat învățăturile părinților coordonatori. Prima intervenție i-a aparținut preotului Ion Resceanu, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova, care a descoperit celor prezenți învățăturile desprinse din capitolul 11 al Epistolei către Evrei a Sfântului Apostol Pavel. Activitățile pe grupuri au fost succedate de o cateheză desprinsă din proiectul „Calea mântuirii”, cu tema „Despre mântuirea în Hristos”. Cea de a doua parte a zilei s-a încheiat cu o drumeție la Schitul Cioclivina de Jos, unde a fost citită viața Sfinților Brâncoveni. La final, tinerii au primit mai multe daruri din partea Centrului eparhial.

Cuvânt către tineri

Bucuria, entuziasmul și totodată implicarea tinerilor în activitățile inițiate de Arhiepiscopia Craiovei au fost evocate și în mesajul de binecuvântare transmis de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. „Congresul tinerilor creștin-ortodocși din Arhiepiscopia Craiovei, închinat anul acesta „Sfinților Martiri Brâncoveni – modele de credință, viață și mărturisire pentru tânărul de astăzi”, își propune realizarea mai multor activități interactive, menite să realizeze o diagramă completă, corectă și actuală a preocupării tinerilor din Oltenia pentru cultură, tradiție și spiritualitate în actualitatea societății de astăzi. Tot în acest sens, activitatea noastră vizează dezvoltarea abilităților tinerilor implicați activ în grupurile parohiale din Arhiepiscopia Craiovei, inițierea de activități educative și culturale în comunitate, sub blazonul valorilor pe care cultura și spiritualitatea românească le angajează în chip viabil în societatea de astăzi. În realizarea acestor obiective, am ținut cont de continuitatea tematică a activităților desfășurate până în prezent în cadrul întâlnirilor anuale cu tinerii din Oltenia, organizate sub egida Arhiepiscopiei Craiovei, prin Biroul de învățământ, catehizare și activități cu tineretul și Fundația „Cuvântul care zidește”. Proiectul de anul acesta, „Sfinții Martiri Brâncoveni – modele de credință, viață și mărturisire pentru tânărul de astăzi”, urmărește promovarea tradițiilor culturale și spirituale, moștenite de secole pe pământul țării noastre, în viața noastră. În acest context, inițiativa acestei întâlniri se constituie în scopul unei atât de necesare lecții de pedagogie creștină, într-o societate a consumismului și secularizării, tot mai desprinsă de seva sănătoasă a tradițiilor autentice… Astăzi, la cea de a X-a ediție a întâlnirilor noastre, suntem îndreptățiți să credem că fiecare pas făcut împreună se socotește negreșit în pelerinajul nostru spre mântuire. De aceea, părintește vă îndemnăm să fiți precum albinele, care ostenind să cerceteze fiecare plantă, se bucură numai de dulceața polenului pe care îl culeg din florile cele mai bune”.

Împlinirea unei frumoase tradiții

Ajuns anul acesta la cea de a X-a ediție, Congresul tinerilor creștin-ortodocși din Arhiepiscopia Craiovei a avut de fiecare dată în vedere dezbaterea problemelor legate de viața și preocupările tinerilor. Astfel, în anul 2009, de pildă, tema abordată a fost „Tinerii în viața Bisericii. Formarea spiritului de voluntariat la tineri”. Activitatea a avut menirea de a răspunde unor preocupări actuale și foarte transparente ale tinerilor în ce privește propria formare, dar și unor solicitări ale părinților, referitoare la educația potrivită pentru copiii lor.

În 2010, tema conferinței a fost „Preocupările tânărului de azi”. Activitatea a avut menirea de a aduna împreună lideri ai tinerilor din mai multe comunități din cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei spre a evalua activitățile desfășurate după conferința din 2009 și până în prezent și de a iniția noi activități educative și culturale sub semnul acelorași valori esențiale pe care cultura ortodoxă le angajează în chip viabil în societatea de astăzi. La acest eveniment a luat parte și un grup de 10 de tineri din partea Federației Internaționale de Tineret „Syndesmos”. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Tismana și în Parohia Pociovaliștea, în județul Gorj, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2010.

În 2011, întâlnirea anuală a tinerilor olteni a fost găzduită de Parohia Strâmba Jiu și de Mănăstirea „Sfânta Treime” – Strâmba Jiu, tema de discuție fiind „Familia – ieri, azi și mâine”.

Anul trecut, la finele lunii mai, peste 100 de tineri olteni au poposit la Tismana pentru a lua parte la lucrările Congresului tinerilor creștin-ortodocși din Oltenia, organizat pe tema „Vindecarea în Hristos și sfinții tămăduitori”.

Comentarii Facebook


Știri recente