Activități cu copiii centrului Educațional „ANTIMIS” din Timișoara

Copiii de la Centrul Educațional „ANTIMIS” din Timișoara au participat în aceste zile la o serie de activități de inițiere în meseria de apicultor în cadrul cărora au învățat și experimentat practic cum se îngrijesc albinele, potrivit mitropolia-banatului.ro. În cadrul „lecției de apicultură”, copiii au învățat de la un apicultor profesionist ce înseamnă această meserie, cum se îngrijesc albinele și ulterior au experimentat practic mai multe operațiuni apicole.

Îndrumătorul celor mici a fost Cristian Rujoni, animator social în cadrul centrului și un pasionat al apiculturii. Alături de acesta, elevii au consultat profesioniști care le-au vorbit despre numeroasele beneficii pe care omul le are de pe urma albinelor și totodată, despre viața extrem de bine organizată din cadrul unui stup, coordonată și centrată în jurul reginei, cea care este responsabilă pentru următoarea generație de tinere albine.

Centrul Educațional Sfântul „ANTIMIS” Timișoara funcționează în cadrul proiectului „Rețea interregională de centre educaționale” derulat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Arhiepiscopia Timișoarei și cofinanțat prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. În cadrul centrului, 25 de copii din familii sărace sau aflați în risc de abandon școlar beneficiază zilnic de o masă caldă și o gustare rece, sprijin în efectuarea temelor și meditațiilor pentru scăderea riscului de eșec școlar. De asemenea, copiii primesc și burse sociale, rechizite și materiale didactice. În cadrul centrelor, beneficiarii participă la activități de petrecere a timpului liber, de formare a deprinderilor practice și de întreținere a spațiului personal. Ei sunt încurajați să comunice în orice ocazie, să își exprime sentimentele, nemulțumirile și dorințele într-un mod constructiv, fără a-i deranja sau leza pe ceilalți, să învețe să își cunoască și să-și apere drepturile prin intermediul comunicării cu ceilalți.

Comentarii Facebook


Știri recente